Prima instituţie publică gata să plătească o chirie de top

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tariful anual al unei locaţii care să întrunească cerinţele ANRCTI este de aproximativ 1.200.000 de euro Autoritatea Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii şi Tehnologia

Tariful anual al unei locaţii care să întrunească cerinţele ANRCTI este de aproximativ 1.200.000 de euro

Autoritatea Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei (ANRCTI) este în plin proces de căutare a unui nou sediu. Cu cei 5.000 de metri pătraţi pe care doreşte să-i închirieze, autoritatea intră în topul marilor chiriaşi de pe piaţa bucureşteană a birourilor. Interesante sunt şi condiţiile pe care trebuie să le întrunească viitoarea locaţie.

În anunţul public lansat de ANRCTI se stipulează specificaţiile privind imobilul căutat. Printre acestea se numără şi câteva care restrâng sever aria posibilelor locaţii. Clădirea ar trebui să fie construită în 2007 sau în 2008 şi să fie amplasată într-o zonă centrală sau ultracentrală.

Ofertele sunt aşteptate până pe 20 august anul curent. Specialiştii agenţiei imobiliare Esop Consulting spun că spaţii de 4.000-5.000 de metri pătraţi situaţi într-o zonă centrală pot fi găsiţi doar în clădirile de clasă. "În cazul acestora, chiriile practicate în acest moment pe piaţă pot depăşi 20 de euro pe metrul pătrat.

Aceste clădiri se preînchiriază în majoritatea cazurilor cu 12-18 luni înainte, astfel încât cei care au la dispoziţie o perioadă scurtă de căutare vor avea dificultăţi în găsirea unui spaţiu adecvat", precizează consultanţii Esop.
În fapt, ANRCTI este gata să plătească o chirie anuală de peste 1.200.000 de euro plus alte cheltuieli aferente întreţinerii. Cine va încasa aceşti bani?

Oferta de imobile de clasa A ultracentrale care vor fi livrate în această perioadă este însă una limitată. Anul acesta doar controversatul Cathedral Plaza este în fază finală a construcţiei şi, dacă îşi va rezolva problemele juridice legate de sistarea lucrărilor, va fi gata să acomodeze chiriaşi într-un timp foarte scurt. Dezvoltatorii anunţau însă recent că aici vor fi cele mai mari tarife pe metrul pătrat.

De ce se mută ANRCTI?

Preşedintele ANRCTI, Dan Cristian Georgescu, a precizat pentru "Adevărul" motivele relocării autorităţii. În acest moment, cei peste 350 de angajaţi ai ANRCTI, care îşi desfăşoară activitatea în cadrul sediului central al instituţiei, activează în trei locaţii distincte. "Pentru desfăşurarea în condiţii optime a activităţii autorităţii şi pentru îmbunătăţirea relaţiilor cu publicul, am considerat oportună iniţierea demersurilor privind închirierea unui spaţiu cu destinaţia de birouri, care să reunească toţi angajaţii de la sediul central" afirmă Georgescu.

El precizeză că la stabilirea cerinţei obligatorii ca anul construcţiei să fie 2007 sau 2008 s-a pornit de la ideea ca ANRCTI să fie primul locar. Unul din motivele invocate este existenţa unor "costuri reduse privind întreţinerea unor spaţii noi". Argumentul este însă unul discutabil întrucât, conform datelor din piaţă, întreţinerea fiecărui metru pătrat de birou de clasa A costă lunar între 2,5 şi 4 euro.

Marii chiriaşi vin din domeniul IT

Odată realizată această tranzacţie, ANRCTI ar intra pe un loc fruntaş în topul celor mai mari chiriaşi din Capitală. "În Bucureşti, astfel de spaţii sunt închiriate de companiile româneşti şi multinaţionale mari care au peste 300 de angajaţi şi care de regulă activează în domeniile financiar-bancar, IT sau telecomunicaţii", spun specialiştii de pe piaţa imobiliară. ANRCTI intră însă pe această piaţă într-un moment aparent nefavorabil, care îi restrânge considerabil aria posibilelor sedii. "Pentru anul acesta sunt foarte puţine clădiri care se vor da în folosinţă. Cele mai multe procente le aşteptăm în perioada 2008-2009", a declarat Mihaela Cnobloch, senior consultant în cadrul departamentului birouri al DTZ Echinox.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite