Prima hidrocentrală modernizată de pe Olt

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Prima hidrocentrală modernizată de pe Olt
Prima hidrocentrală modernizată de pe Olt

Hidroelectrica, va pune joi în funcţiune hidrocentrala de la Ipoteşti, de pe râul Olt, echipată cu patru grupuri hidroenergetice şi cu o putere instalată de 57 MW, a cărei retehnologizare a costat aproximativ 65 milioane de euro. Fiecare grup al hidrocentralei are o putere de 14,25 MW.

„Aceasta este prima centrală hidroelectrică integral retehnologizată şi modernizată din lanţul de cinci hidrocentrale de pe Oltul Inferior. Procesul de retehnologizare şi modernizare a hidrocentralelor de pe Oltul Inferior (Ipoteşti, Drăgăneşti, Frunzaru, Rusăneşti şi Izbiceni) a început în 2005 şi se va încheia în 2012. Valoarea întregului contract de retehnologizare este de circa 350 milioane de euro. Retehnologizarea centralei hidroelectrice Ipoteşti a costat aproximativ 65 milioane euro“, se arată într-un comunicat emis miercuri de companie. Lucrările au fost efectuate de consorţiul format din companiile Voith-Siemens şi VaTech Andritz.
„Amenajarea hidroenergetică de pe Oltul Inferior este compusă din cinci hidrocentrale care vor funcţiona cu echipamente bulb-reversibile. Aceste echipamente permit folosirea apei din acumulare pentru producerea de energie, apoi, când nevoile de reglaj ale Sistemului Energetic Naţional o cer, apa va fi pompată, prin aceleaşi turbine, înapoi în acumulare. Acest sistem în cascadă este unic în Europa. Amenajarea hidroenergetică este importantă şi din perspectiva asigurării rezervei de apă pentru irigaţii în zonă“, spun reprezentanţii companiei.
Hidroelectrica este cel mai mare şi cel mai ieftin producător de energie electrică din România. Compania a acoperit anul trecut 26% din producţia de energie electrică a ţării. Compania este deţinută de statul român, prin Ministerul Economiei, şi are peste 5.000 angajaţi.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite