Povestea celui mai tânăr manager de hotel de pe litoral

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La doar 25 de ani, Alexandra Rogozea conduce o afacere de câteva sute de mii de euro pe an Conduc o afacere de câteva milioane de euro şi au pe mână vacanţa şi distracţia a câtorva

La doar 25 de ani, Alexandra Rogozea conduce o afacere de câteva sute de mii de euro pe an

Conduc o afacere de câteva milioane de euro şi au pe mână vacanţa şi distracţia a câtorva zeci de mii de turişti.

Un lucru îi leagă: fac parte din aceeaşi familie, însă fiecare cu roluri precis conturate şi bine stabilite.

Investiţia în turism îi revine în exclusivitate fiicei familiei Rogozea, Alexandra, în timp ce activitatea de la fabrica de utilaje şi subansamble hidraulice este coordonată de fratele Alexandrei, Eugen. Ambii secondaţi de tatăl lor.

La cei 25 de ani ai săi, Alexandra Rogozea este unul dintre cei mai tineri manageri care conduc un hotel de top de pe Litoralul Mării Negre. Aflată la comanda unui hotel de patru stele - un business de câteva milioane de euro -, Alexandra Rogozea are în spate studii de economie a mediului din cadrul Academiei de Studii Economice Bucureşti şi specializare în turism.

Deşi şcolită în economia mediului, puţini ştiu însă că dragostea dintâi a Alexandrei nu este economia, ci turismul, profesie pe care, după anii de studii, a practicat-o timp de aproape doi ani conducând Hotelul Afrodita, din Venus, aflat în proprietatea familiei.

"Încă din timpul facultăţii am avut ideea de a cumpăra un hotel, fiindcă simţeam că turismul e ceea ce cu adevărat vreau să fac. Momentul favorabil a venit în 2002, când o parte din hotelurile de pe litoral erau scoase la vânzare. Împreună cu părinţii mei, am hotărât că este momentul să investim capitalul de care dispuneam la acea dată.

În momentul achiziţiei, hotelul era declasificat, vetust şi neprimitor, însă locaţia încântătoare situată chiar pe plajă, priveliştea superbă asupra mării profilată de pe trei laturi şi determinarea noastră de a-i readuce strălucirea au fost factori motivaţionali puternici care ne-au determinat să credem că vom reuşi să ne atingem ţelul", îşi aminteşte Alexandra Rogozea. Au început aproape imediat operaţiunile de renovare şi aducere la standard a hotelului, astfel că, în vara anului 2006, acesta a fost clasificat cu patru stele, iar în august a fost inaugurat.

Turistul, principala preocupare a unui manager competent

Alexandra Rogozea afirmă că principala preocupare a sa este, în afară de marketingul şi promovarea hotelului, asigurarea serviciilor de calitate pentru clienţi.

"Turismul are un potenţial imens, cu condiţia, însă, ca investiţiile pe care le faci să fie centrate pe calitate, iar pentru noi acesta este "firul roşu". Ceea ce fac, fac cu pasiune şi sunt aproape obsedată de calitatea seviciilor pe care le oferim oaspeţilor noştri.

Ştiu că românii preferă să petreacă concediile în străinătate, sunt conştientă şi de motivele pentru care au făcut şi încă fac asta, însă, de asemenea, sunt convinsă şi de faptul că în ultimul an s-a schimbat ceva, iar noi prin ceea ce am făcut la "Afrodita" sper să fim o parte a acestei schimbări ", mai spune Alexandra.

În acţiunile mele plec de la premisa că oaspetele hotelului trebuie să fie mulţumit de modul în care este tratat, de serviciile pe care i le punem la dispoziţie, de solicitudinea personalului nostru. Dacă aceste lucruri se întâmplă, am aproape certitudinea că acesta va reveni, mai spune ea.

În opinia sa, gradul de mulţumire şi fidelizarea a clienţilor hotelului este o activitate foarte dificilă, în condiţiile în care se confruntă, ca în mai toate domeniile, cu lipsa de personal specializat.

"În această industrie, succesul depinde în totalitate de serviciile oferite şi de calitatea lor; dacă personalul nu are o pregătire temeinică şi prin atitudine sau necunoaştere stânjeneşte sau chiar enervează turistul, va fi foarte greu să faci performanţă şi să te gândeşti la excelenţă în turism", este de părere Alexandra Rogozea.

Cifră de afaceri de peste 600.000 de lei în acest sezon

Cu un rulaj de 6-7 miliarde de lei şi cu grad de ocupare mediu de 60% în sezonul estival din acest an, Alexandra nu este foarte mulţumită de rezultatele obţinute.

"A fost un an bun, dar se putea şi mai bine", apreciază aceasta, mizând pentru anul următor pe o creştere cu cel puţin 20-30% a afacerilor, în condiţiile în care are în plan modernizarea plajei din jurul hotelului şi investiţii în entertainement, respectiv amanajarea unor spaţii de joacă pentru copii şi a unui teren de sport.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite