Piaţa de obiecte sanitare va scădea şi în 2010

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Piaţa de obiecte sanitare va scădea în 2010 cu 20% în volum si cu 25-30% în valoare, potrivit estimărilor grupului Romstal, care deţine o cotă de 29% pe acest segment, conform datelor proprii.

Reprezentanţii companiei Romstal susţin că vânzarile de obiecte sanitare s-au diminuat anul trecut cu 40% în valoare şi cu 30% în volum, fiind influenţate de scăderea numărului de proiecte de construcţii noi, a tranzacţiilor imobiliare, a lucrărilor de renovare sau a preţurilor de vânzare. „În 2009 am observat orientarea clienţilor către produsele din segmentul mediu-economic. Bugetele la proiectele aflate în desfăşurare au fost mai mici şi din acest motiv achiziţia de produse sanitare s-a efectuat preponderent din segmentul economic”, a declarat Oana Iftime, director de strategii şi cercetări de marketing pe segmentul sanitare, ceramice şi electrice decorative în cadrul Romstal Imex.

Prima Casă va influenţa vânzările de căzi

Anul trecut, ponderea cea mai mare în vânzari au avut-o obiectele sanitare ceramice şi bateriile, urmate de căzi şi de cabinele de duş, situaţie care va fi valabilă şi în 2010. „Piaţa sanitarelor va continua să se contracte şi în 2010”, afirmă Oana Iftime. Potrivit acesteia, vânzarile din 2010 depind de mai mulţi factori, printre care reluarea şi finalizarea proiectelelor începute în 2008 si amânate,  precum şi de impactul programului Prima Casă asupra construcţiilor noi, dar şi de evoluţia preţurilor de vânzare.

O piaţă de importuri

Din totalul vânzarilor de obiecte sanitare ale Romstal, 89% reprezintă importuri de la furnizori din Italia, Germania, Olanda, Polonia şi Spania, iar diferenţa este acoperită de producţia realizată în România de compania Belform, parte a grupului. Alţi jucători în piaţă sunt Roca, Villeroy Boch, Delta Distribution, Pazo Grout sau Cersanit. Afacerile consolidate ale grupului Romstal s-au diminat cu 35% în 2009, la 350 milioane de euro, iar rulajul va continua să scadă în 2010, potrivit declaraţiilor actionarului majoritar al grupului, Enrico Perini.


Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite