Piaţa românească a achiziţiilor a depăşit cinci miliarde de dolari, în 2006

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cu o valoare mai mică a tranzacţiilor, România a coborât un loc în clasamentul european al fuziunilor Activitatea de achiziţii şi fuziuni pe piaţa românească a consemnat, în anul

Cu o valoare mai mică a tranzacţiilor, România a coborât un loc în clasamentul european al fuziunilor

Activitatea de achiziţii şi fuziuni pe piaţa românească a consemnat, în anul 2006, valoarea de 5,2 miliarde de dolari, în scădere faţă de nivelul de 5,8 miliarde de dolari, înregistrat în anul 2005, potrivit unui studiu al companiei de audit şi consultanţă PricewaterhouseCoopers (PWC).

Cu un volum de 136 de tranzacţii, în 2006, România s-a situat pe locul cinci în ce priveşte preluările şi fuziunile în zona de sud-est a Europei, după ce în anul 2005 a ocupat poziţia a patra, arată studiul anual al companiei PricewaterhouseCoopers, care analizează tranzacţiile cu achiziţii şi fuziuni în 11 ţări din Europa Centrală şi de Sud Est.

Potrivit studiului, valoarea medie a tranzacţiilor în România a fost, la nivelul anului 2006, de 44,2 milioane dolari, în timp ce numărul tranzacţiilor cu valori foarte mari s-a dublat faţă de anul anterior, avansând de la şase, în 2005, la 12 megatranzacţii, anul trecut.

Studiul PWC relevă că nivelul pieţei de profil din anul 2006 se datorează interesului crescut pentru România recunoscut de investitorii din SUA şi ţările Uniunii Europene. Ca particularitate, anul trecut, angajamentele investitorilor britanici pe piaţa românească s-au dublat, ajungând la 15 tranzacţii, de la şapte, în anul 2005. La nivelul anului 2006, unul dintre cele mai atractive sectoare de pe piaţa românească l-a reprezentat, în opinia analiştilor PWC, industria farmaceutică, alături de industria prelucrătoare, serviciile financiare şi sectorul media.

Pentru comparaţie, în anul 2005, domeniul telecomunicaţiilor a reprezentat 62% din valoarea totală a pieţei româneşti a achiziţiilor şi fuziunilor, ca urmare a preluării de către Vodafone a companiei Mobifon. Valoarea acestei tranzacţii a fost de circa 2,5 miliarde de dolari şi a plasat România, în anul 2005, pe locul al doilea în regiune în topul tranzacţiilor foarte mari.

Deşi valoarea totală a tranzacţiilor şi fuziunilor a scăzut în anul 2006, comparativ cu 2005, studiul PWC anticipează pentru România o tendinţă ascedentă a tranzacţiilor în anii următori, mai ales în sectorul privat, după ce a devenit membră a Uniunii Europene.

163 mld. dolari, valoarea fuziunilor în Europa Centrală

Având la bază informaţii publice cu privire la tranzacţiile din domeniul privat, PricewaterhouseCoopers a estimat valoarea pieţei de fuziuni şi achiziţii în Europa Centrală şi de Est (ECE) ca fiind de 163 miliarde de dolari, în 2006, (respectiv 161,3 miliarde de dolari, excluzând Serbia, care nu a fost inclusă în studiu anul trecut), în creştere faţă de valoarea de 91 miliarde dolari, consemnată în anul 2005. Astfel, valoarea tranzacţiilor în această zonă a crescut anul trecut cu 79%, faţă de anul 2005. În total, au fost înregistrate 2.527 tranzacţii în anul 2006 în Europa Centrală şi de Sud-Est, mai multe cu 37% faţă de anul 2005. Studiul, care analizează achiziţiile şi fuziunile în Bulgaria, Croaţia, Republica Cehă, Ungaria, Polonia, România, Rusia, Slovacia, Slovenia, Ucraina şi Serbia relevă că, la fel ca şi în anul anterior, Rusia a fost cea mai activă ţară din această zonă în domeniul achiziţiilor şi fuziunilor, raportând 1.210 tranzacţii, în valoare de 111 miliarde de dolari. Valoarea totală a primelor zece tranzacţii ca mărime în ECE a crescut la 29,9 milioane dolari, în anul 2006, de la 26,8 milioane dolari.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite