Piaţa aviaţiei de business depăşeşte 20 milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Principalii jucători din domeniu estimează o creştere anuală de 12% în următorii trei ani. Dacă pentru americani conceptul de aero-taxi nu mai este de mult ceva nou, europenii au luat

Principalii jucători din domeniu estimează o creştere anuală de 12% în următorii trei ani.

Dacă pentru americani conceptul de aero-taxi nu mai este de mult ceva nou, europenii au luat startul în acest domeniu mult mai târziu. Deşi la scară redusă, cursele aeriene de afaceri încep să se dezvolte şi în ţara noastră, urmând, practic, trendul european.

Neomogenă, piaţa românească de profil este dominată de câteva companii cunoscute: Ţiriac Air, Eurojet România, Carpat Air, Romavia. Cel mai nou nume intrat pe acest segment este Atlantis, înfiinţată de un grup de investitori americani.

Piaţa se află, în mod cert, pe un trend ascendent, însă ritmul se află în strânsă legătură cu necesităţile oamenilor de afaceri. Cora Băiaşiu, director comercial la Eurojet România, parte a Grupului Rompetrol, apreciază că, în următorii trei-cinci ani, piaţa de profil va înregistra o majorare anuală cu 12%.

"Dacă ne raportăm la un nivel estimat de peste 10.000 ore de zbor, piaţa curselor charter pentru 2007 poate depăşi o valoare minimă de 20 milioane de euro, în condiţiile în care considerăm piaţa aviaţiei de business din România ca reprezentând totalul cererilor de ore de curse charter prestate de companiile din ţara noastră", explică Băiaşiu.

În opinia sa, factorii principali care vor contribui la această dezvoltare sunt beneficiile ce nu pot fi egalate cu cele oferite de către companiile comerciale de linie.

Un aspect esenţial în evoluţia aviaţiei de business constă în dinamizarea mediului de afaceri odată cu integrarea României în Uniunea Europeană. "Segmentul de piaţă deservit este format, în general, de firme româneşti sau străine care au nevoie de acest tip de transport pentru angajaţii proprii sau şi pentru ei personal", subliniază Paul Gurău, managing director al Ţiriac Air.

Reprezentantul companiei estimează o dublare a pieţei în următorii doi-trei ani. "Cel puţin în ceea ce priveşte încasările noastre", subliniază Paul Gurău. Ţiriac Air a obţinut în 2006 o cifră de afaceri de 8,5 milioane de euro şi ţinteşte, pentru anul în curs, afaceri de 9,5 milioane de euro.

Creşterea accelerată a pieţei se reflectă şi în valoarea afacerilor Eurojet. Compania a înregistrat, în 2006, o cifră de afaceri de 2 milioane de euro, şi estimează pentru acest an o dublare a indicatorului financiar, în condiţiile în care, în intervalul ianuarie - septembrie, Eurojet a asigurat peste 900 de ore de zbor.

O oră de zbor cu elicopterul ajunge la 1.500 de euro

Luxul unei asemenea călătorii nu este însă la îndemâna oricui. Tarifele pe ora de zbor diferă foarte mult în funcţie de tipul de aeronavă. De exemplu, tarifele practicate de Ţiriac Air pentru cursele cu avionul variază între 4.500 de euro/oră şi 10.000 de euro/oră. Comparativ, o cursă cu elicopterul în cadrul aceleiaşi companii costă între 700 şi 1.500 de euro/oră. În prezent, Ţiriac Air operează două aeronave Gulfstream 200, un Boeing 737-300 şi un elicopter Bell 206.

În cazul Eurojet, flota include două aeronave de câte şapte pasageri fiecare: un Cessna Citation Encore şi un Learjet 60. "Tariful normal de la care se porneşte în calculul ofertei pentru fiecare zbor în parte este de 2.500 de euro/ora de zbor bloc pentru aeronava Cessna Citation Encore şi de 3.200 de euro/ora de zbor bloc pentru aeronava Learjet LJ60, integrate în pachete de servicii", spune Cora Băiaşiu. Pentru o oră de zbor cu elicopterul la Atlantis, tarifele variază între 500 şi 1.000 de euro. Compania, lansată pe piaţa autohtonă la sfârşitul lunii septembrie, deţine un avion Learjet 60 şi urmează să achiziţioneze, până la sfârşitul anului, un elicopter.

Investiţia - recuperată în cel mult şapte ani

Tarifele mari sunt justificate, pe lângă calitatea serviciilor, şi de costurile mari ale achiziţionării şi întreţinerii unei flote aeriene de business. Totodată, milioanele de dolari necesare începerii unei afaceri în acest domeniu explică şi numărul relativ redus de companii care îşi împart piaţa. Investiţia iniţială poate varia foarte mult de la un operator la altul, în funcţie de tipul de aeronave.

"În general, investiţia minimă pentru un avion mid-jet care poate transporta şapte pasageri şi un însoţitor de bord, plus cei doi membri ai echipajului, porneşte de la cel puţin 4,5 milioane de dolari şi poate depăşi uşor de 10-12 milioane de dolari, în funcţie de anul de fabricaţie a avionului, de dotări sau grad de utilizare", spune reprezentantul Eurojet România.

La rândul său, directorul Ţiriac Air precizează că preţul unei Eclipse 500 costă aproximativ 1,5 milioane de dolari, iar un Cessna Mustang ajunge la 3 milioane de dolari. Amortizarea unei astfel de investiţii depinde de numărul de ore de zbor. "Normal, ar fi necesare aproximativ 400-500 de ore pe an. Un avion nu se amortizează chiar aşa de uşor. Calculele preliminare dau cam patru-cinci ani pentru a amortiza investiţia dacă ai suficiente ore de zbor", explică directorul Ţiriac Air.

Pentru un avion mid-jet, reprezentanţii Eurojet estimează şapte ani pentru recuperarea sumei iniţiale. Amortizarea într-un timp relativ lung este cauzată şi de costurile semnificative de întreţinere. De exemplu, Ţiriac Air cheltuieşte peste 800.000 de euro anual în cazul în care nu apar deficienţe majore care să solicite înlocuirea unor piese importante.

Creştere de două ori mai rapidă faţă de piaţa aviatică

La nivel european, studiul "Trenduri în aviaţia de business", realizat în 2005 de către Eurocontrol, estima pentru perioada următoare o puternică creştere a segmentului aviaţiei de business. Astfel, aviaţia de business reprezenta în 2005 aproximativ 7% din totalul traficului aerian european, dar indicele de creştere a acestuia de la un an la altul era de două ori mai rapid faţă de restul pieţei aviatice.

Studiul Eurocontrol prognoza o creştere de 4% pe an, pentru următorii 10 ani, a flotei de aeronave de business, cu aproximativ 1.000 de aeronave până în 2015. Piaţa internă nu este omogenă, pentru că fiecare din companii oferă servicii de chartere VIP în diferite condiţii: unele preponderent comercial, altele numai pentru anumite grupuri.

Componenţa flotelor variază de la avioane light sau mid-jet, ca în cazul Eurojet (Cessna Citation Encore), până la avioane de peste 30-40 de locuri. Semn că pe piaţă mai au loc şi alţi jucători este şi intrarea americanilor de la Atlantis air, a căror investiţie se va ridica, până la sfârşitul anului, la peste 13 milioane de dolari. "Atacând o piaţă departe de a fi saturată, Atlantis air îşi propune să se alăture primilor jucători şi să se diferenţieze de aceştia prin pachetele de servicii oferite", spune Ana-Maria Voinea, administratorul companiei.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite