Petrom vizează intrarea în Ucraina şi noi achiziţii în zona caspică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Petrom analizează posibilitatea de a cumpăra companii petroliere de talie medie în Rusia şi zona Mării Caspice, pentru dezvoltarea producţiei de ţiţei. În acelaşi timp, firma controlată de

Petrom analizează posibilitatea de a cumpăra companii petroliere de talie medie în Rusia şi zona Mării Caspice, pentru dezvoltarea producţiei de ţiţei. În acelaşi timp, firma controlată de austriecii de la OMV vizează extinderea activităţii de explorare şi producţie pe pieţele din Ucraina şi Turkmenistan.

În prezent, Petrom activează, pe segmentul de upstream, în România, Kazahstan şi Rusia, unde deţine 11 licenţe de explorare.

În Kazahstan, oficialii companiei estimează că vor ajunge, până la sfârşitul anului viitor, la o producţie de 16.000 de barili echivalent petrol (bep) pe zi. Aceasta ar însemna o producţie anuală de circa 5,8 milioane bep, de 3,6 ori mai mare decât cea de anul trecut. "În a doua parte a anului viitor, ar trebui să producem în Kazahstan mai mult de 16.000 bep/zi", a declarat, ieri, Werner Ladwein, şeful diviziei internaţionale de E&P a Petrom. Anul trecut, producţia în Kazahstan a Petrom a fost de 1,6 milioane bep, în timp ce producţia totală a grupului Petrom s-a ridicat la 74,6 milioane bep, diferenţa fiind realizată în România.

Pe piaţa rusească, Petrom a pătruns la finele anului trecut, când a finalizat achiziţionarea unei participaţii de 74,9% din Ring Oil Holding and Trading, companie care deţinea opt licenţe de explorare în zona Saratov din Rusia şi o licenţă de E&P în zona Komi. Potrivit lui Ladwein, Petrom deţine acum 11 licenţe de explorare, după ce a vândut-o pe cea de producţie şi a mai cumpărat trei licenţe de explorare. "Licenţa pe care am vândut-o asigura o producţie foarte mică, nu putea fi dezvoltată rentabil", a explicat Ladwein.

Consolidarea poziţiei la Marea Neagră

Petrom intenţionează să se extindă în continuare pe piaţa rusească şi în zona caspică, prin achiziţia unor companii petroliere medii, dar şi prin încheierea unor parteneriate cu firme internaţionale, pentru derularea de proiecte mari în această regiune. De altfel, compania şi-a deschis în această vară o reprezentanţă în Turkmenistan. Potrivit lui Ladwein, nu este negiljată nici zona Mării Negre.

"Facem de asemenea evaluări pentru intrarea pe piaţa ucraineană, pe partea de explorare şi producţie. Turcia şi Ucraina sunt jucători-cheie pe explorarea offshore la mare adâncime", a declarat reprezentantul companiei.
Recent, Petrom a descoperit într-un perimetru offshore în România un important zăcământ, Delta 4, probele indicând o producţie de 2.800 bep/zi.

Compania mai are o licenţă pentru un perimetru la Marea Neagră, Neptun. Atât oficialii Petrom, cât şi cei ai OMV spun că mai sunt multe hidrocarburi de descoperit în largul mării, însă la adâncimi foarte mari, ceea ce implică tehnologie ultramodernă şi cheltuieli uriaşe.
Petrom asigură peste 60% din producţia totală a grupului OMV, acţionarul majoritar al companiei.
(Teodora Vasâlca)

Economie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite