Petrom poate vinde rafinăria Petrobrazi de la 1 ianuarie 2010

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Petrom poate vinde rafinăria Petrobrazi de la 1 ianuarie 2010
Petrom poate vinde rafinăria Petrobrazi de la 1 ianuarie 2010

Petrom va elimina din actul constitutiv prevederile din contractul de privatizare care expiră la 31 decembrie 2009, printre care şi obligativitatea de a nu închide sau înstrăina rafinăria Petrobrazi, considerat activ de bază al companiei.

Propunerea de eliminare a acestor prevederi din actul constitutiv urmează să fie aprobată în Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor, convocată pentru 20 octombrie 2009.

Modificările vor intra în vigoare la 1 ianuarie 2010.

Astfel, în notele privind ordinea de zi a AGEA, se arată: „Se propune eliminarea următoarelor articole din Actul Constitutiv: (...) Prevederile referitoare la aprobarea de către Consiliul de Supraveghere a schimbării sediului Societăţii, întrăinarea, constituirea sau transmiterea de drepturi reale cu privire la rafinăria Petrobrazi, precum şi orice alt activ a cărui valoare depăşeşte suma de 75 de milioane de euro, sunt propuse spre eliminare“.

Prin contractul de privatizare, grupul austriac OMV, care a preluat 51% din acţiunile Petrom în 2004, s-a angajat să nu schimbe obiectul de activitate al companiei pe o perioadă de cel puţin cinci ani şi să nu iniţieze sau să susţină dizolvarea, lichidarea voluntară sau fuziunea ori divizarea societăţii.

În contractul de privatizare prin care OMV a devenit acţionar majoritar la Petrom se precizează cu grupul austriac se obligă ca timp de cinci ani "să nu înstrăineze în niciun mod şi să nu închidă (cu excepţia cazurilor în care acest lucru este în mod rezonabil necesar pentru efectuarea de lucrări de întreţinere reparaţii sau îmbunătăţiri tehnice) niciun activ de bază".
Cu toate acestea, un activ de bază nu va fi considerat înstrăinat dacă este înlocuit cu un activ similar, cu condiţia să fie localizat tot în România.

Tot pe o perioada de cinci ani, OMV s-a angajat să nu transefere, fără acordul scris al Ministerului Economiei dreptul de proprietate asupra acţiunilor în favoarea unui terţ, cu excepţia transferului către un afiliat al grupului austriac aflat sub controlul exclusiv al OMV. "În cazul în care cesionarul încetează să mai fie afiliat (al OMV-n.r), cumpărătorul (OMV) va redobândi acţiunile în cauză sau va dispune ca acestea să fie achiziţionate de unul sau mai mulţi afiliaţi", se arată în contract.

Totuşi, contractul de privatizare permitea OMV să vândă Arpechim, Doljchim, staţii de distribuţie şi zăcământul Suplacu de Barcău în cadrul programului de restructurare.

Petrom va deveni "OMV Petrom"

De asemenea, denumirea companiei va fi schimbată în OMV Petrom. „Schimbarea numelui societăţii are scopul de a reflecta progresul înregistrat în procesul de integrare a societăţii în grupul OMV, alinierea avansată cu standardele aplicabile în cadrul grupului OMV, precum şi pentru a reflecta faptul că societatea este parte a grupului OMV“, potrivit notei de fundamentare a deciziilor AGEA.

Totodată, vor fi eliminate şi cerinţele prin care deciziile în şedinţele acţionarilor se aprobau cu 75% de voturi, iar cele din Consiliul de Supraveghere, cu opt voturi din nouă.

„Cerinţele de cvorum şi majoritate aplicabile Adunărilor Extraordinare ale Acţionarilor, care au fost condiţionate de praguri minime de participare a statului, au fost menite să se aplice până la 31 decembrie 2009. Datorită ajungerii la termen şi a necesităţii eliminării drepturilor speciale/preferenţiale acordate statului, în vederea conformării cu reglementările europene, se propune eliminarea acestui articol din actul constitutiv”, se mai arată în nota informativă.

În document se precizează şi faptul că "dreptul statului român de a numi doi membri în Consiliul de Supraveghere este propus pentru a fi eliminat, deoarece acordă statului român un drept preferenţia faţă de ceilalţi acţionari".

OMV este acţionarul majoritar al Petrom, cu o participaţie de 51%. Ministerul Economiei deţine 20,64% din companie, Fondul Proprietatea are o participaţie de 20,11%, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare are 2,03% din acţiuni, iar 6,21% din titluri aparţin acţionarilor minoritari.

Economie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite