Parteneriat Accor-Continental pentru construcţia a şapte hoteluri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unităţile de cazare vor fi ridicate în marile oraşe din provincie, iar investiţia totală va ajunge la 50 milioane de euro

Cel mai mare lanţ hotelier autohton, Continental Hotel, împreună cu liderul pieţei europene, compania franceză Accor, au parafat un acord pe trei ani pentru dezvoltarea a şapte unităţi de cazare în România. Acestea vor fi operate sub marca Ibis, proprietatea grupului francez.

Radu Enache, preşedintele grupului Continental Hotels, a anunţat un program de investiţii de 130 milioane de euro, din care 50 de milioane vor fi alocate dezvoltării şi renovării unităţilor care vor opera sub marca Ibis, în următorii trei ani. Până la finele perioadei amintite, Continental Hotels va renova sau construi aproape 1.100 de camere, majoritatea situate în oraşe de provincie.

"Parteneriatul nostru este exemplar şi Accor aduce grupului nostru atât experienţa sa de gestionare a hotelurilor, cât şi întreaga sa expertiză în ceea ce priveşte exploatarea hotelurilor", a declarat pentru "Adevărul" directorul general al Continental Hotels, Radu Enache.

Acesta a menţionat că în 2007 grupul Continental are programate investiţii de 38 milioane de euro. "Se vor finaliza două hoteluri în Sibiu, unul în Timişoara şi unul Cluj, precum şi proiectul de două stele din Bucureşti", mai spune preşedintele Continental. Acesta estimează o creştere a cifrei de afaceri a grupului până la 26-28 de milioane de euro, în creştere fată de nivelul de 24,3 milioane înregistrat la finele anului trecut.

Investiţii pentru o reţea hotelieră de două stele

Nivelul profitului operaţional se va situa, în decembrie 2007, la 6-7 milioane de euro. În afară de dezvoltarea lanţului Ibis, compania Continental Hotels va investi în următorii ani pentru modernizarea şi construcţia unor noi hoteluri sub brandul Continental, precum şi pentru crearea unei reţele naţionale de unităţi de două stele. Primul hotel de acest tip va fi construit pe locaţia fostului sediu al companiei, lângă Ibis Nord. Potrivit lui Radu Enache, numai rebrenduirea hotelurilor Continental care vor activa sub marca Ibis va costa circa 500.000 de euro.

"Strategia Accor în Europa de Est vizează dezvoltarea unei reţele puternice de hoteluri Ibis, acest produs corespunzând cel mai bine necesitătilor ţărilor din regiune", a afirmat Andre Cantiniaux, directorul Accor pentru Europa Centrală şi de Est. Lanţul hotelier Continental Hotels activează de 16 ani pe autohtonă, fiind prezent în Bucureşti, Arad, Oradea, Sibiu, Suceava, Târgu Mureş, Drobeta-Turnu Severin şi Gaiser-Timişu de Sus (lângă Predeal). Continental Hotels a mai încheiat, în 2001, un contract cu Accor pentru managementul hotelurilor Ibis din Bucureşti şi Constanţa. Grupul Accor mai exploatează în România, în afară de Ibis, o unitate hotelieră Sofitel şi una Novotel, ambele situate în Bucureşti.

Accor, lider european în domeniul hotelurilor şi al turismului, este prezent în aproape 100 de ţări şi are aproximativ 170.000 de angajaţi. Accor activează în domeniul administrării hotelurilor prin mărcile Sofitel, Novotel, Ibis, Mercure, Suitehotel, All Seasons, Pearsons, Etap Hotel, Formule 1, Motel 6 şi altele. De asemenea, grupul oferă societăţilor servicii cum ar fi managementul resurselor umane, marketing şi gestiune a cheltuielilor profesionale.

Timişoara, Sibiu, Cluj şi Iaşi, principalele oraşe vizate

Anul viitor vor fi date în folosinţă trei hoteluri în vestul ţării. Unitatea din Timişoara va avea 150 de camere şi va fi pusă la dispoziţia clienţilor în septembrie, cea din Târgu Mureş va fi inaugurată în noiembrie, urmând să aibă 120 de camere.

De asemenea, şi Sibiul va avea un hotel cu o capacitate de 193 de camere. Alte trei unităţi vor deveni operaţionale în 2009: în septembrie - cea din Bucureşti, cu 145 de camere, în octombrie - hotelul din Braşov, cu 150 de camere, urmând Clujul în noiembrie, cu 150 de camere. În luna mai a anului 2010, Iaşiul se va mândri cu hotelul de 150 de camere care va purta sigla Ibis. În afară de investiţia de la Sibiu, unde actualul hotel Continental va fi reamenajat sub brandul Ibis, celelalte proiecte vor fi construcţii noi.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite