OMV: În România se vor mai extrage gaze naturale încă 50 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pesimismul autorităţilor de la Bucureşti că România va rămâne fără gaze naturale şi petrol în următorii 15 ani sunt contrazise de liderul pieţei petroliere pe Europa Centrală şi de

Pesimismul autorităţilor de la Bucureşti că România va rămâne fără gaze naturale şi petrol în următorii 15 ani sunt contrazise de liderul pieţei petroliere pe Europa Centrală şi de Est, grupul OMV, acţionarul majoritar al Petrom. Potrivit directorului executiv pe explorare şi producţie al OMV, Helmut Langanger, se vor mai extrage mult timp de acum încolo gaz şi petrol în România.

"Sunt destul de sigur că vom avea o activitate de explorare şi producţie destul de sănătoasă în România, cel puţin în următorii 25-30 de ani. Nu vom discuta de epuizarea zăcămintelor de gaz şi ţiţei cel puţin 40-50 de ani de acum încolo", a declarat, pentru "Adevărul", oficialul OMV. Potrivit acestuia, există suficiente rezerve în România, fără a lua în calcul rezervele probabile.

Potrivit datelor OMV, rezervele dovedite de ţiţei şi gaze ale Petrom sunt de 940 milioane barili echivalent petrol. Mai există însă rezerve probabile de încă 495 milioane bep, ceea ce ridică potenţialul de exploatare la 1.435 milioane bep în România. La nivel de grup, rezervele totale dovedite sunt de circa 1,29 miliarde bep, iar cele probabile de 908 milioane bep.

Comparativ, rezervele dovedite din nord-vestul Europei ale grupului austriac sunt de 23 milioane bep, în nordul Africii de 95 milioane bep, în Orientul Mijlociu de 46 milioane bep, în Rusia/zona caspică - de 33 milioane bep, iar în Australia - de 38 milioane bep.

Din producţia totală a grupului, de 324.000 bep/zi, 200.000 bep/zi se produc în România. Ţinta grupului este de a-şi creşte producţia la 400.000 bep/zi, iar, prin achiziţii, până la 500.000 bep/zi, până în 2010.
Oficialul OMV a mai declarat că Petrom se va concentra pe zona Mării Negre - Turcia, Bulgaria, România, Ucraina - dar şi pe Rusia.

"De asemenea, ne uităm la oportunităţi în Turkmenistan. Aş vrea să văd acum la mult în Kazahstan, e o ţară uriaşă şi sunt sigur că mai sunt multe de făcut, la fel şi în Rusia. Ne uităm acum la vestul Siberiei, e o grămadă de ţiţei acolo şi toţi marii jucători sunt prezenţi", a spus Langanger. Potrivit acestuia, un rol important îl are şi zona offshore a Mării Negre, unde Petrom a descoperit recent un zăcământ important, Delta. "Cu tehnologia seismică 3D, vă asigur că mai avem multe de făcut în România", a conchis Langanger. (Teodora Vasâlca)

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite