Maşinile second-hand încă reprezintă o afacere bănoasă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un parc de maşini la mâna a doua poate fi capabil să producă o cifră de afaceri de aproape 25 milioane de euro anual Dacă afaceriştii români se orientează către parcuri auto de cel

Un parc de maşini la mâna a doua poate fi capabil să producă o cifră de afaceri de aproape 25 milioane de euro anual

Dacă afaceriştii români se orientează către parcuri auto de cel mult 100 de maşini, străinii gândesc businessul la scară mai mare. Adică parcuri auto de până la 1.000 de maşini. O astfel de afacere nu implică investiţii foarte mari, însă nu vă gândiţi că scăpaţi cu mai puţin de aproximativ 50.000 de euro.

Statisticile arată că în primele trei luni ale anului 2007 au fost vândute doar 18.101 maşini, cu 6.186 mai puţin decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. Cu toate că acest fapt a fost explicat prin existenţa taxei de primă înmatriculare, care devine îngrăditoare în cazul maşinilor second-hand, dealerii importanţi nu au fost afectaţi de taxă. Motivul este acela că înmatricularea maşinilor este făcută de către companie, iar nu de către client.

Chiar dacă totalul maşinilor înmatriculate în aprilie 2007 (28.989) este, de departe, mai mare faţă de aceeaşi lună a anului 2006 (24.377), doar 21% din totalul maşinilor înmatriculate în aprilie 2007 sunt second-hand, în scădere faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut (29%).

Maşinile de ocazie din România, cele mai vechi din Europa

În majoritatea ţărilor dezvoltate, vehiculele pentru pasageri au o medie de vârstă cuprinsă între 8-10 ani. Anul trecut, în România, jumătate din parcul auto era mai vechi de 15 ani. Cu toate acestea, tendinţele sunt pozitive, în sensul de reînnoire a parcului auto. Maşinile noi sunt foarte scumpe în România în comparaţie nu doar cu Europa, ci şi cu veniturile medii ale populaţiei. Maşinile de ocazie de pe piaţa noastră sunt, pe de altă parte, mult mai ieftine. Taxa de primă înmatriculare, activă din ianuarie 2007, a limitat până acum creşterea vânzărilor de maşini second-hand şi chiar a generat o scădere dacă ne gândim la aceeaşi perioadă a anului trecut.

Automobilele scumpe la mâna a doua, din ce în ce mai căutate

Marii distribuitori nu au fost însă influenţaţi de această tendinţă, fapt dovedit prin mărirea volumului de vânzări anul trecut şi în primul trimestru din 2007.

Cele mai bine vândute mărci de maşini de ocazie sunt Opel Astra, Volkswagen Golf, Renault Megane şi Peugeot. "În prezent, se observă o creştere a cererii pentru calitate şi maşini second-hand mai scumpe", spune Marius Băluţă, director general AAA Auto România. Există, de asemenea, o creştere a cererii pentru maşini de o calitate mai bună şi pentru echipări mai bune, precum aer condiţionat, airbaguri sau ABS. Există două tipuri de clienţi. Oamenii din oraşe mai mici, din provincie, cu venituri mai modeste, a căror preocupare principală este preţul. Cealaltă categorie o reprezintă oamenii din oraşele mai mari, care preferă calitatea. În general vorbind, cele mai multe maşini sunt vândute din martie până în mai şi cele mai puţine în luna decembrie. O companie prezentă de ceva timp pe piaţa de maşini de ocazie este AAA Auto România, parte a grupului cu acelaşi nume din Republica Cehă.

Firma a inaugurat o nouă locaţie în Bucureşti, pe Autostrada Bucureşti-Piteşti, la kilometrul 13,5, în incinta Parcului logistic Bucharest West. Complexul, care se întinde pe o suprafaţă de 14.780 metri pătraţi, include un showroom, o suprafaţă de expunere a maşinilor destinate vânzării de 12.310 metri pătraţi, un atelier service pentru 12 maşini şi spaţii dedicate livrării şi achiziţionării de autovehicule.

Vânzările totale ale AAA Auto Group în toate pieţele în care compania este prezentă au fost de 61.165 de maşini, iar piaţa din România creşte destul de repede, înregistrând 3.121 de maşini vândute anul trecut. În Republica Cehă s-au vândut 42.241 de maşini. Cele mai multe maşini au fost vândute în lunile de primăvară, aprilie şi mai, ceea ce confirmă tendinţa - din acest punct de vedere - din ultimii patru ani.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite