Macaralele nu mai ridică profiturile antreprenorilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Macaralele nu mai ridică profiturile antreprenorilor
Macaralele nu mai ridică profiturile antreprenorilor

Până anul trecut, boomul imobiliar a susţinut piaţa de închiriere a macaralelor. De la începutul lui 2009, cererea s-a prăbuşit cu aproape 80%. Închirierea macaralelor pentru construcţii era o afacere profitabilă în 2008. În prezent, antreprenorii care au investit milioane de euro în astfel de utilaje sunt „în aer“.

„Macarale, râd în soare argintii / Macarale în zori de zi“. Aşa sună versurile celebrei melodii dedicate şantierelor Patriei din “Epocade Aur”.

În prezent, criza a făcut ca sectorul construcţiilor să se afle în cădere liberă, iar odată cu acesta şi businessurile celor care au investit milioane de euro în utilaje grele de construcţii.

Nu mai există cerere

Dacă până în 2008 proprietarii parcurilor de utilaje nu făceau faţă solicitărilor, în prezent, cererea a scăzut cu până la 80%.

Cei care deţin parcuri de utilaje grele au ajuns să reducă preţurile cu până la 50%, însă macaralele tot nu s-au mişcat din loc. În 2008, o macara mare, de 120 de tone, avea un tarif de 1.500 de euro pe zi, iar astăzi o poţi închiria şi cu 800 de euro pe zi.

Bogdan Baloşan, proprietarul companiei Macarale Turn, spune că în primele nouă luni ale acestui an comenzile la compania sa au scăzut cu 80%. Baloşan are în folosinţă 96 de macarale, dintre care 70 sunt noi, iar restul de 26 sunt cumpărate la mâna a doua din Germania şi Franţa.

Cea mai mare macara este un model Liebherr, cântăreşte 20 de tone, are 70 de metri înălţime şi a costat 500.000 de euro. Bogdan Baloşan închiriază macarele cu preţuri cuprinse între 1.000 şi 14.000 de euro pe zi. Omul de afaceri are macarele închiriate chiar şi pe o perioadă de cinci ani, însă durata medie este cuprinsă între şase luni şi doi ani.

Dacă anul trecut compania sa a înregistrat o cifră de afaceri de 23 de milioane de euro, pentru 2009 Baloşan se aşteaptă la o scădere de 50%.

Totuşi, priveşte optimist anul 2010 şi este convins că din vara anului viitor sectorul construcţiilor îşi va reveni. Baloşan spune că „motorul“ revenirii din 2010 va fi reprezentat de proiectele rezidenţiale, pentru că, susţine omul de afaceri, clădirile de birouri nu mai au căutare.

Macarauade 2 milioane de euro

Bianca Năstase, director executiv la Kolaylick Vinc România, o altă companie de închirieri de macarale, poate răsufla oarecum uşurată. Afacerile companiei la care lucrează au scăzut doar cu 50%, pentru că se bazează exclusiv pe macarale auto.

Acestea sunt mult mai practice, pentru că nu depind, ca cele turn, în totalitate de piaţa de construcţii. Astfel de utilaje pot fi folosite şi la dezmembrarea altor macarale sau la montajul instalaţiilor de ventilaţie pe acoperişurile clădirilor.

Totuşi, chiar dacă sunt afectaţi mai puţin, directorul executiv recunoaşte că nu a scăpat de efectele crizei. Anul trecut, Kolaylick Vinc România a avut o cifră de afaceri de 2,5 milioane de euro, iar în primele nouă luni aceasta nu a depăşit valoarea de 700.000 de euro.

Compania deţine 16 macarale, dintre care şapte sunt noi, achiziţionate din Turcia, iar restul de nouă sunt cumpărate la mâna a doua, din Germania. O parte au fost achitate cu bani gheaţă, iar celelalte au fost cumpărate în leasing.

Cea mai mare macara deţinută de companie este un model Demag AK 500, de cinci sute de tone forţă, care a costat două milioane de euro. În prezent, cei de la Kolaylick Vinc România închiriază această macara cu 4.500 de euro pe zi, iar pentru celelalte percep tarife de 800-900 de euro pe zi.

Cel mai mare contract la care a participat compania a fost Proiectul Rezidenţial Băneasa, dar şi fabrica Colgate-Palmolive din Braşov.  Cei mai mulţi clienţi sunt din România, însă compania a avut lucrări şi în Bulgaria.

Chirie de la 19.500 de euro pe zi

Crane România, reprezentanţa celei mai mari companii de închiriat macarale din lume, cu peste 1.800 de unităţi în folosinţă, este şi ea afectată de blocajul de pe piaţa de construcţii. Sorin Ţapu, director de închirieri la Crane România, susţine că, în primele nouă luni ale acestui an, comenzile au scăzut tot cu 50%.

Crane România a avut o cifră de afaceri în 2008 de peste un milion de euro, însă nu a înregistrat profit. Cea mai mare macara-turn aflată în folosinţa Crane România cântăreşte 20 de tone. În prezent, compania închiriază macarale cu preţuri cuprinse între 850 şi 19.500 de euro pe lună.

Tarife cu 50% mai mici

Dacă anul trecut închiriai o macara de mare tonaj cu 1.500 de euro pe zi, în prezent proprietarii de astfel de utilaje percep o chirie de numai 800-900 de euro pe zi. Chiar dacă şi-au redus tarifele la jumătate, companiile de închiriat macarale duc în continuare lipsă de clienţi.

Utilajele, trase pe dreapta

Conform Asociaţiei Distribuitorilor de Utilaje pentru Construcţii, numărul utilajelor livrate în cele nouă luni din 2009 a înregistrat o scădere cu aproape 77% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Totuşi, o creştere semnificativă a volumului vânzărilor, faţă de trimestrul doi din 2009, s-a remarcat pe piaţa utilajelor specifice pentru drumuri, dar, faţă de trimestrul trei de anul trecut, se menţine o diminuare cu 65 %.

Din datele asociaţiei, la utilajele complementare (macarale, betoniere purtate sau staţionare, concasoare), în trimestrul trei din 2009 s-a înregistrat o creştere semnificativă faţă de trimestrul doi din 2009, dar se menţine o diminuare cu 63% faţă de trimestrul trei al anului trecut. ţinând seama de conjunctura actuală, Asociaţia Distribuitorilor de Utilaje pentru Construcţii consideră că evoluţia negativă a vânzărilor se va menţine până la sfârşitul anului.

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite