România va avea turbine eoliene de 1.500 MW până în 2012

0
Publicat:
Ultima actualizare:
România va avea turbine eoliene de 1.500 MW până în 2012
România va avea turbine eoliene de 1.500 MW până în 2012

Transelectrica estimează că, până în 2012, producătorii de energie vor instala capacităţi eoliene cu o putere totală de 1.500 MW, urmând ca, până în 2017, să existe turbine de 3.000 MW.

Datele apar într-un proiect al planului de perspectivă al reţelei de transport al energiei electrice pentru perioada 2008-2017, elaborat de Transelectrica.

În prezent, în România există capacităţi eoliene de 11 MW.

Primul parc eolian, dezvoltat de CEZ în Dobrogea, cu o capacitate totală de 600 MW, va fi finalizat în 2011.

Autorităţile au anunţat că au cereri de instalare a turbinelor cu co capacitate totală de peste 20.000 MW, însă actualul sistem de transport al electricităţii nu permite preluarea unei puteri mai mari de 2.500 – 3.000 MW.

Consumul de energie se va dubla în Bucureşti

Totodată, documentul Transelectrica prevede faptul că, până în 2017, consumul naţional de electricitate va creşte cu 33%, de la 54,2 TWh în 2008, până la 72,05 TWh.

În 2010, consumul se va ridica la 59,5 TWh, urmând să crească la 62,5 TWh în 2012 , la 66 TWh în 2014 şi la 70 TWh în 2016.

"Enel Distribuţie Muntenia Sud prognozează o creştere faţă de 2006 de 87% în 2012 şi 115% în 2017", se arată în planul de perspectivă. Compania menţionează că Enel, care alimentează cu electricitate Capitala, nu a solicitat o creştere a capacităţii de transport pentru alimentarea zonei.

În mai multe centre urbane, precum Bucureşti, Braşov, Cluj-Napoca, Timişoara, Constanţa şi Tulcea a fost avută în vedere creşterea accentuată a consumului de energie, peste ritmul mediu la nivel naţional.

Anterior anului 2008, consumul de energie estimat de autorităţi avea o rată anuală de creştere de 2-3%.

În zona Constanţa şi litoralul Mării Negre se prognozează o creştere de 52% în 2012 faţă de 2006 şi de 85% în 2017.

Estimările de consum au fost influenţate însă de criza economică, apărând astfel un element suplimentar de incertitudine, dar compania arată că efectele crizei ar putea fi reduse în perioada 2012-2017.

"Este însă posibil ca efectele crizei să se estompeze pe orizontul de timp 2012- 2017, astfel ca evaluările viitoare să conducă la concluzii apropiate de cele prezentate în plan", se mai precizează în document.

Transelectrica mai arată că tarifele de transport al electricităţii vor creşte cu 22,5% până în 2017, de la 15,94 lei/MWh, în acest an, la 19,54 de lei/MWh la finele perioadei analizate.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite