Lipsa de experienţă şi de bani - principalele piedici în calea către fondurile europene

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe lângă binecunoscuta birocraţie, accesarea fondurilor europene poate fi îngreunată de o serie de factori subiectivi. Între aceştia se numără lipsa de experienţă în elaborarea

Pe lângă binecunoscuta birocraţie, accesarea fondurilor europene poate fi îngreunată de o serie de factori subiectivi. Între aceştia se numără lipsa de experienţă în elaborarea proiectelor şi insuficienţa banilor necesari prentru participarea cu aport propriu la finanţarea activităţilor.

"Un principiu important pe baza căruia funcţionează programele de finanţare este acela că mai întâi beneficiarul investeşte, apoi i se decontează cheltuielile eligibile. Or, în special întreprinderile mici şi mijlocii se confruntă - în România şi nu numai - cu lipsa acestor bani, pe lângă faptul că mulţi nu au experienţă în elaborarea proiectelor. În plus, se ştie că administrarea acestor programe are şi un grad relativ ridicat de birocraţie", ne-a declarat, ieri, prof. univ. Andrei Szuder, formator care în aceste zile ţine o nouă ediţie a cursurilor postuniversitare cu tema "Proiectarea şi managementul proiectelor europene". Andrei Szuder spune că "la finanţatorii europeni nu te poţi prezenta cu proiecte prin care dai de înţeles că vrei ajutoare de la UE, ci trebuie să faci dovada că eşti hotărât să participi activ la dezvoltarea regională şi crearea de noi locuri de muncă". Aceasta este, de altfel, "încă o deficienţă de abordare manifestată la nivelul celor care vor să acceseze fonduri comunitare". În fine, Andrei Szuder a reamintit că fondurile europene, în special cele structurale, vor fi direcţionate către domenii precum transporturi, energie, mediu, învăţământ, sănătate etc.

Cursuri practice de elaborare a proiectelor

În această săptămână, Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti organizează, în colaborare cu Universitatea Politehnică Bucureşti - Centrul de Tehnologii Avansate -, o serie de cursuri postuniversitare destinate celor interesaţi în managementul proiectelor europene. Pregătirea este realizată prin metode de training adecvate perfecţionării continue a adulţilor şi acumulării de cunoştinte teoretice şi practice în managementul de proiect pentru accesarea fondurilor structurale. Prin conţinutul, concepţia şi modul de organizare, programul răspunde cerinţelor de perfecţionare continuă a adulţilor, iar utilizarea metodelor moderne de predare, coroborate cu experienţa teoretică şi practică, asigură un grad înalt de interactivitate si pragmatism.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite