Lemnul dispare de pe şantiere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Acesta este singurul material de construcţii care în statistici înregistrează o scădere a vânzărilor de circa 4%. În structura unei case lemnul are o pondere din ce în ce mai redusă, ca urmare a invaziei unor materiale mai eficiente şi a creşterii regimului de înălţime a clădirilor.  

Cofrajele din lemn au devenit o raritate, fiind preferate cele din metal sau din plastic. În schimb, creşte numărul caselor construite în totalitate din acest material.

Timpi de execuţie de două ori mai mici, o izolaţie superioară şi economii de preţ de circa 30%. Acestea sunt atuurile prin care casele pe structuri de lemn atacă piaţa de locuinţe din România. Chiar dacă multe companii s-au avântat pe această piaţă,  valoarea ei ajunge la circa 20 milioane de euro. Firmele mai mari bifează greu 20 de imobile noi pe an, iar valoarea pieţei avansează cu doar 20% chiar dacă este în stadiu incipient.

Arpad Berge, administratorul unei companii din domeniu, crede că de anul viitor creşterile vor fi ceva mai substanţiale. Această estimare i-a determinat să realizeze şi o schimbare a mixului de distribuţie, exporturile egalând pentru prima dată produsele destinate pieţei interne. Factorii care îi susţin afirmaţiile ţin de evoluţiile preţului materialelor de construcţie clasice. Oţelul beton şi cimentul au dat bătăi de cap constructorilor, în timp ce lemnul, în ciuda unei creşteri de preţ anuale de 20%, a oferit o mai mare stabilitate.

A trecut vremea temerarilor

Reprezentanţii companiilor din acest sector precizează că evoluţia caselor din lemn, prezenţe fireşti pe continentul american, a fost frânată de o serie de reţineri ale românilor faţă de acest tip de locuinţe. Vasile Biber, referent economic Mobinstal Iaşi, spune că mulţi le confundau cu nişte cabane de munte, proiecte de altfel mai puţin rentabile pentru aceste companii ca urmare a cantităţii mari de materiale înghiţite. Arpad Berge spune că lemnul este tratat, expunerea la incediu fiind similară imobilelor construite după reţeta clasică.  Biber crede că acest produs va creşte ca urmare a învingerii acestor temeri.

„Lumea s-a temut mult timp. Acum, au văzut o astfel de casă la un prieten, probabil, s-au convins că se înşală, văd avantajele şi astfel produsul devine popular”. Costurile caselor din lemn diferă în funcţie de cantitatea de material lemnos cerută. Preţul unui metru cub de lemn variază, de asemenea, în funcţie de zona din care e procurat.  „Lemnul e o piaţă gri asemenea altor materiale de construcţii.

E greu să ştii preţul real. Dacă în Bucureşti metrul cub ajunge la 500 de lei, în zonele montane aceeaşi cantitate poate fi procurată pentru circa 350-400 de lei”, crede Tudor Ion, administrator Elmec Construct.

Preţuri accesibile

Costurile la care vă înhămaţi dacă alegeţi acest tip de casă variază în funcţie de o serie de factori. Practic, finisajele şi fundaţia sunt similare celor din casele pe structură clasică. Economiile sunt realizate până la acest nivel. Diferenţele de preţ dintre imobilele construite de diverse firme ţin de cantitatea de lemn utilizată şi de preţul la care acesta a fost achiziţionat. Variaţiile se situează în jurul valorilor de 300 şi 600 de euro pe metru pătrat. Construcţiile clasice presupun costuri de 800 de euro metrul pătrat.

Economie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite