Imperial vrea să lanseze o ofertă ostilă pentru Altadis

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Compania britanică Imperial Tobacco ar putea înainta o ofertă ostilă de preluare a producătorului spaniol de ţigarete Altadis după ce acesta din urmă a respins oferta majorată în valoare

Compania britanică Imperial Tobacco ar putea înainta o ofertă ostilă de preluare a producătorului spaniol de ţigarete Altadis după ce acesta din urmă a respins oferta majorată în valoare de aproape 12 miliarde de euro. Reprezentanţii Altadis au afirmat că preţul de 47 de euro pe acţiune nu reflectă valoarea strategică a companiei. Răspunsul producătorului spaniol vine la doar puţin timp după ce Imperial a anunţat că măreşte oferta iniţială cu doi euro pe acţiune. Zvonurile legate de o posibilă ofertă de preluare ostilă venită din partea Imperial au fost alimentate de discuţiile dintre directorul executiv al Imperial, Gareth Davis, şi guvernul spaniol. Noua ofertă imperial este mai mică însă decât cea a preţului acţiunilor Altadis care, deşi au scăzut cu 21 de eurocenţi, sunt încă peste 47 de euro. Dacă Imperial va reuşi să achiziţioneze Altadis, compania britanică ar putea reduce costurile cu 225 milioane de euro prin închiderea unor fabrici.

Economie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite