Adevarul.ro

Germanii şi americanii revin în România

20 octombrie 2009, 21:21 |  Autor: Adina Stroiu , Simona Macovei  | 

Germanii şi americanii revin în România

Germanii şi americanii revin în România

 

Companiile care au reprezentat ţara noastră la ExpoReal München negociază cu fonduri de investiţii străine noi afaceri. Recunoscute drept cele mai mari târguri internaţionale din piaţa imobiliară, MIPIM şi Expo Real reunesc anual sute de jucători din piaţa de profil.

Din păcate, numărul companiilor româneşti care participă la aceste evenimente este foarte mic. „ExpoReal München este un târg la care se fac afaceri. MIPIM Cannes este un târg la care este bine să fii văzut”, rezumă într-o singură frază descrierea celor două evenimente Jean Herskovits, Development Manager la Proiect Bucureşti, una dintre cele două companii româneşti care au avut stand la expoziţia din Germania.

Colaborare cu Lidl

Proiect Bucureşti şi More Real Estate au împărţit acelaşi spaţiu expoziţional, lucru care, spune Jean Herskovits, a adus un număr mai mare de vizitatori pentru ambele  companii. „Participarea a dat rezultate peste aşteptări, în condiţiile în care peste 100 de oameni s-au oprit să ceară detalii cu privire la oferta noastră, iar cu 70 dintre ei am avut chiar discuţii concrete”, detaliază Herskovits.

Acţionarii Proiect Bucureşti, companie de proiectare, arhitectură şi consultanţă au decis să expună la acest târg pentru că una dintre priorităţile lor în momentul de faţă este internaţionalizarea. În plus au vrut să afle cine sunt dezvoltatorii interesaţi de România şi să încheie parteneriate cu firme din acelaşi domeniu din Europa.

Cele mai multe discuţii s-au purtat cu proiectanţi austrieci sau nemţi care au clienţi care se gândesc să investească în România. Una dintre companiile care are astfel de planuri şi cu care Proiect Bucureşti va colabora este lanţul de magazine Lidl, care vrea să se extindă în următorii ani în România. „Proiecte există, dar începerea lucrărilor a fost amânată până când piaţa va da semne clare de revenire”, spune Jean Herskovits.

Vânătorii de trofee au pus ochii pe România

Totuşi, chiar dacă firmele româneşti au putut fi numărate pe degete, companiile internaţionale care au filiale în ţara noastră ne-au „promovat“ proiectele. „Am avut două discuţii cu fonduri investiţii din SUA şi Germania care sunt interesate de achiziţia unor proprietăţi-trofeu în România, dintre care doar una singură este în Bucureşti“, spune Cristian Ustinescu, capital markets director al DTZ Echinox, companie internaţională de consultanţă imobiliară. O clădire de birouri în Piaţa Victoriei, cu contracte pe 5 ani este considerată  prime, dar nu este trofeu.

 Trofeul poate fi situat într-o zonă mai puţin centrală, dar cu un chiriaş puternic, cu un contract de minimum 15 ani. Randamentele oferite de o astfel de proprietate ajung până la 8%, explică Ustinescu un concept destul de nou apărut pe piaţă. „Există vânători de trofee dispuşi să dea sume impresionante de bani. Într-o poziţie privilegiată se află acum cei care au proprietăţi cu venituri pe termen lung“, detaliază el.

Ustinescu speră că majoritatea discuţiilor purtate cu diverşi investitori la Expo Real se vor finaliza în cele din urmă, chiar dacă la stand au venit mai puţini vizitatori decât anul trecut, iar numărul participanţilor la expoziţie a fost şi el mai scăzut.La singurul eveniment dedicat investiţiilor din România, participarea a fost foarte numeroasă şi dezbaterile aprinse, potrivit lui Christopher Berlew, Managing Partner în cadrul companiei de avocatură Salans, prezentă şi ea la târg.

Promovare proastă

România însă a avut o reprezentare foarte slabă, mai ales în condiţiile în care nu a existat niciun pavilion oficial românesc. „Ţări precum Polonia, Cehia sau Rusia aveau standuri vizibile şi nu numai pentru un singur oraş. Statistica arată chiar că, pe parcursul celor trei zile zile de târg, doar şapte români au trecut pragul expoziţiei”, afirmă Christopher Berlew.

Expo Real este în mod clar un târg dedicat companiilor. Dovadă este preţul biletelor, cuprins între 230 şi 315 euro. „La capătul discuţiilor şi a trei zile de târg, mesajul a fost destul de limpede în privinta României: fondurile de investiţii au bani şi abia aşteaptă să-i investească, mai ales în achiziţia de active toxice ieftine. Preţurile din România sunt încă prea mari“, adaugă Berlew.
Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     


    Mălin Bot

    Instalarea prim-ministrului pupilă Victor Ponta, la Guvern, în fostul birou al mentorului-inculpat Adrian Năstase, capătă un înţeles simbolic aparte astăzi, după manevrele de la Inspectoratul de Stat în Construcţii. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

    Du-te acasă, bodyguard!

    Petre Barbu

    Şi am uitat, la dracu’!, să mă iubesc şi să-mi iubesc îngerul meu păzitor.     

    Se poartă căpuşele

    Simona Catrina

    Mi-amintesc de un amic bun ca un corn cald, generos şi chitit pe o viaţă onestă, îndrăgostit ghem de o colegă de facultate.

    Papagalul lui Flaubert

    Andrei Craciun

    Am aniversat de curând, în tăcere, fără fast, ba chiar fără niciun martor, un deceniu de când sunt flaubertian.

    Restauraţia

    Liviu Avram

    Cel mai norocos personaj din procesul Trofeul Calităţii este Adrian Năstase.

    VIDEO "Dacii - Adevăruri tulburătoare 2012": filmul, vizionat de sute de mii de români, răstoarnă istoria

    „Istoria României se bazează pe un lung şir de falsuri?" Răspunsurile oferite în documentar au provocat o veritabilă frenezie: peste 360.000 de vizualizări, aproape 800 de comentarii.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole