Gazonul, buget anual de minimum 3.600 de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Montarea unui gazon de calitate schimbă radical aspectul grădinii. Costurile sunt însă pe măsură. Iar atunci când vă construiţi bugetul necesar pentru această întreprindere este bine să

Montarea unui gazon de calitate schimbă radical aspectul grădinii. Costurile sunt însă pe măsură. Iar atunci când vă construiţi bugetul necesar pentru această întreprindere este bine să luaţi în calcul şi costurile aferente întreţinerii ulterioare ale „splendorii
verzi”.

Astfel, pentru un gazon obţinut prin însămânţare veţi plăti minimum cinci euro pe metru pătrat. Iar pentru o grădină de 300 de metri, investiţia se ridică la  1.500 de euro.

Pentru gazonul rulou, costurile sunt de minimum 10 euro pe metru pătrat, deci investiţia totală sare la 3.000 de euro. Însă întreţinerea acestuia în condiţii profesioniste vă va costa, în cea mai fericită variantă, un euro pe metru pătrat în fiecare lună, potrivit lui Ion Paraschiv, director Daky România.

Gazonul are la bază o plantă care necesită o serie de condiţii deosebite. În cazul în care grădina este situată pe o suprafaţă plată, aveţi nevoie de un sistem de drenaj, fie pe bază de conducte din PVC, fie prin puţuri.
Iarbă cu pretenţii

Sistemul de irigaţie are o importanţă aparte. Acesta presupune costuri de cel puţin doi euro pe metru pătrat. Pentru o mai mare siguranţă a acestor lucrări, mulţi specialişti studiază şi calitatea solului, pentru a evita uscarea rapidă a plantei. Pentru gazonul tip rulou există un semn de întrebare legat de adaptarea acestuia. În schimb, lucrările nu iau mult timp.

Costurile rulourilor de gazon pornesc de la cinci euro. Pot ajunge şi la 12 euro. Acestea includ gazonul propriu-zis, pregătirea solului, transportul şi montajul. „Întreţinerea este mult mai uşoară decât în cazul însămânţării. După montare, peluza poate fi deja folosită, fiind necesară irigarea zilnică şi tunderea săptămânală în perioada caldă, precum şi fertilizarea minim anuală”, explică Alin Hăbean, de la compania Rulouri de Gazon.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite