Firmele de pază mizează pe afacerile cu statul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Externalizarea serviciilor de securitate de către instituţiile publice ridică afacerile companiilor private cu 33% pe an Cifra de afaceri a companiilor de pază private din România a

Externalizarea serviciilor de securitate de către instituţiile publice ridică afacerile companiilor private cu 33% pe an

Cifra de afaceri a companiilor de pază private din România a depăşit anul trecut 53 milioane de euro. Cel puţin încă doi ani, piaţa de profil prezintă un potenţial ridicat.

"Piaţa serviciilor de pază private este în plină dezvoltare. Estimările noastre arată că, până în 2010, 85% din avuţia ţării va fi păzită de firmele de pază private, faţă de 80%, cât este în acest moment", a declarat pentru "Adevărul", Ion Popescu, preşedintele Patronatului Serviciilor de Securitate (PSS). Potrivit datelor furnizate de către PSS, piaţa de profil din România a cunoscut o dezvoltare accelelrată în ultimii şapte ani.

Dacă în 2000, spre exemplu, existau în piaţă aproximativ 600 de astfel de firme specializate, numărul acestora a crescut la aproape 1.100, anul trecut. Şi numărul anagajaţilor a avansat la fel de spectaculos, potrivit datelor furnizate de către PSS, de la nici 40.000, în 2002, spre exemplu, la 118.000, anul trecut.

"Toată această evoluţie se datorează în mare parte faptului că multe dintre instituţiile publice din România şi-au externalizat serviciile de pază. Se ştie că Jandarmeria, spre exemplu, a renunţat deja la paza anumitor obiective, iar Armata, la fel", a explicat Ion Popescu, estimând totodată, că acest tip de afacere va continua să înregistreze un avans semnificativ şi în următorii doi ani.

Zeci de milioane de euro, în fiecare an

Afacerile derulate în acest moment în România de către companiile de pază private ajung, potrivit datelor PSS, la câteva zeci de milioane de euro. "În 2006, spre exemplu, cifra de afaceri a firmelor de profil a fost potrivit datelor furnizate de Institutul Naţional de Statistică, de 40,3 milioane de euro, cu 35% mai mare faţă de 2005.

În 2007, afacerile de profil au avansat în medie cu 33%, iar pentru acest an, ne aşteptăm la o evoluţie asemănătoare", a mai precizat reprezentantul Patronatului Serviciilor de Securitate, indicând aşadar că afacerile derulate anul trecut în România de firmele de pază private au depăşit nivelul de 53 de milioane de euro.

75% din piaţă, firme mici

Piaţa românească de profil prezintă şi în perspectivă un potenţial ridicat, mai ales datorită faptului că, potrivit datelor PSS, trei sferturi din piaţă este "controlată" în acest moment de firmele mici. "Peste 75% din firmele private de pază au între 2 şi 49 de salariati, şi doar 25% dintre companii au peste 50 de salariaţi.

De aceea, piaţa se află în acest moment într-un plin proces de coagulare, firmele mari, puternice, îndreptându-şi atenţia către firmele mici, dar cu portofolii importante", a precizat Popescu, enumerându-ne totodată şi cele mai importante cinci firme de pază private din România.

Avându-se aşadar în vedere, drept principal criteriu de selecţie, cifra de afaceri derulată în anul 2006, topul întocmit de PSS îî nominalizează pe G4S Security Services SRL, CPI Security Group SA, Interguard Grup SRL, Agenţia Română de Securitate SRL şI Civitas P.S.G. SRL drept cele mai căutate firme de profil.(vezi top).

"În afara acestora, mai sunt însă încă alte cinci firme de pază private ale căror cifre de afaceri a depăşit anul trecut nivelul de 10 milioane de lei", a mai precizat reprezentantul PSS, enumerând astfel firme precum BGS Divizia de Securitate, Global Security Sistem, Securitas WBS sau Bronic Security.

Tarifele mici, descurajante

"Existenţa în România a doar trei multinaţionale de profil reprezintă încă un motiv pentru care piaţa autohtonă prezintă încă un foarte mare potenţial pentru investitori", apreciază Popescu, susţinând însă că cel mai mare dezavantaj pe care îl prezintă în acest moment piaţa românească se referă la tarifele practicate.

Potrivit datelor furnizate de Patronat, tariful minim om/oră care trebuie să acopere toate cheltuielile privind salarizarea, dotarea şi realizarea unui beneficiu minim este situat în jurul a 5,6 lei. "Un salariu mediu al unui paznic ajunge la 750 de lei.

Persoana care asigură securitatea într-o bancă sau cel care transportă valori poate câştiga până la 900 lei - 1.000 lei/lună, însă paznicul dintr-o şcoală, spre exemplu, are un salariu minim pe economie", a mai precizat Popescu.

Şcolarizarea, 360 de ore

Pentru a deveni agent de pază, legislaţia în vigoare prevede o şcolarizare de minimum 360 de ore, perioadă considerată mult prea îndelungată de către reprezentanţii firmelor de profil din România. "Avem cea mai lungă perioadă de şcolarizare a unui agent de pază, din Europa", a indicat Popescu, apreciind în acest sens că legislaţia în vigoare ar trebui modificată. "Piaţa a luat-o, se pare, mult înaintea legislaţiei, ceea ce aduce doar dezavantaje", a conchis Popescu.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite