Finanţările europene vor provoca explozia pieţei de utilaje pentru construcţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Drumarii vor prefera să închirieze, în loc să cumpere excavatoare, cilindri compresori, buldozere sau încărcătoare Anunţurile oficiale potrivit cărora în România se vor construi

Drumarii vor prefera să închirieze, în loc să cumpere excavatoare, cilindri compresori, buldozere sau încărcătoare

Anunţurile oficiale potrivit cărora în România se vor construi câteva sute de kilometri de autostrăzi i-au determinat pe liderii industriei de utilaje pentru construcţii să estimeze că piaţa acestor produse va creşte exponenţial în următoarea perioadă. Numai pentru construcţia de drumuri va fi nevoie de tot mai multe excavatoare, buldozere, compactoare sau încărcătoare, iar drumarii vor prefera să le ia cu chirie în loc să le cumpere.

Conducerea Asociaţiei Distribuitorilor de Utilaje pentru construcţii - ADUC - a comunicat, ieri, pentru Adevărul, că pe piaţa autohtonă din România există între 1.700 şi 1.800 de astfel de maşini. "La o primă privire, putem spune că numărul acestora va creşte numai în 2007 cu cel puţin 80%, dublând practic piaţa din punct de vedere valoric. Creşterea va fi generată în primul rând datorită finanţărilor pentru construcţia de drumuri din fondurile europene, dar şi pentru că volumul lucrărilor de construcţii va fi din ce în ce mai mare. Este vorba atât despre autostrăzi, cât şi de drumurile locale sau centurile oraşelor, ca şi de proiectele mari ce se află acum în diverse stadii de derulare", ne-a declarat preşedintele ADUC, Liviu Popa. El a mai adăugat că mai puţin de un procent din piaţa românească este asigurat din producţia autohtonă de utilaje pentru construcţii (reprezentată în special de Promex Brăila şi Nicolina Iaşi), restul de peste 99% venind din import.

La ce preţuri? "Un buldozer obişnuit sau un cilindru compresor se vinde la preţuri cuprinse între 30.000 şi 50.000 de euro, iar un excavator de mare capacitate poate ajunge şi la 200.000 de euro", a spus Liviu Popa.

Constructorii vor lucra cu utilaje specializate

Secretarul general al asociaţiei ADUC, Petre Moroianu, ne-a declarat, la rândul său, că utilajele multifuncţionale vor fi înlocuite de cele specializate. "Acum, încă se mai utilizează buldo-excavatorul şi alte utilaje cu multiple funcţiuni, dar în curând drumarii vor prefera să execute fiecare operaţiune în parte cu o maşină dotată specific acelei lucrări", a spus Moroianu. El a mai observat şi o altă tendinţă pentru acest an: "Drumarii care până în prezent cumpărau utilaje se vor orienta către închirierea acestora şi, de altfel, deja au apărut firme specializate în închirieri".

80 de lei, chiria pe oră pentru un buldozer

Potrivit unor surse din rândul firmelor care închiriază utilaje pentru construcţii, tarifele percepute în schimbul acestor servicii oscilează între 70 şi 80 RON pe oră. "Aici nu se includ nici combustibilii care urmează să se consume pentru executarea respectivelor lucrări, nici costurile de transport al utilajului până la locul organizării de şantier", au precizat sursele noastre.

La Construct Expo Utilaje vor veni peste 200 de firme

Săptămâna viitoare, mai precis în perioada 21-25 martie, la Complexul Expoziţional Romexpo din Bucureşti se va desfăşura prima ediţie a târgului specializat "Construct Expo Utilaje". Potrivit organizatorilor, expoziţia va reuni peste 200 de firme din 13 ţări, fiind deja ocupate aproape în totalitate spaţiile exterioare din complex (40.000 mp). Desprinderea acestui târg specializat în utilaje pentru construcţii survine în urma celor 12 ediţii care au transformat "Construct Expo" într-o tradiţie, în fiecare an participând aici mai mult de 1.000 de firme cu acest profil.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite