Euro, la un pas de maximul istoric

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cursul de schimb a atins ieri 4,1385 leu/euro şi mai are doar jumătate de ban până la un nou record. Euro ar putea depăşi 4,2 lei mai repede decât s-au aşteptat chiar şi analiştii. Cursul s-a depreciat cu 15,33 bani de la începutul lui 2009 şi a doborât record după record.

Leul devine tot mai slab pe zi ce trece, iar minimul de 4,2 lei/euro anticipat de analişti pentru finele primului trimestru ar putea fi atins chiar în următoarele zile.

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat ieri un curs de schimb de 4,1385 lei/euro, nivel care nu a mai fost atins de cinci ani. Astfel, euro mai are doar un pas până va depăşi maximul istoric de 4,1438 lei, înregistrat la 6 ianuarie 2004.

Perspective îngrijorătoare

Cererea mare de euro care se manifestă încă de la finele anului trecut a făcut ca moneda naţională să piardă 15,33 bani în raport cu euro în numai patru şedinţe de tranzacţionare. „Piaţa este mai agitată ca zilele trecute, iar volatilitatea destul de ridicată pune presiune pe depreciere.

Volumele de trazacţionare au fost puţin mai mari, însă este şi un trend regional de depreciere, care se pare că ne afectează cel mai puternic”, a explicat pentru NewsIn Ioan Bîrle, dealerul-şef al Băncii Transilvania. Pe piaţa interbancară, euro a atins ieri cotaţii istorice de la introducerea acestei valute, de aproape 4,18 lei.

Nivelurile maxime de 4,2-4,3 lei/euro prognozate de analişti pentru finele primului trimestru ar putea fi atinse mult mai curând dacă leul îşi va menţine acelaşi ritm de depreciere. Iar perspectivele nu sunt prea optimiste.

Cu un deficit de cont curent consistent, un minus bugetar umflat pe ultima sută de metri şi fără măsuri concrete din partea noii guvernări, leul devine tot mai puţin atractiv pentru investitorii străini.

În plus, contextul internaţional incert face ca România, ca ţară emergentă, să pară tot mai vulnerabilă. La toate acestea se adaugă nota proastă oferită de agenţiile de rating ţării noastre, care au scos-o din clasa investiţională.

Isărescu:„Credeţi că e mult?“

O parte dintre bănci vindeau ieri la prânz un euro cu 4,2 lei sau chiar mai mult. Astfel, la BRD, moneda europeană putea fi cumparată cu 4,22 lei, iar la Alpha Bank şi Bancpost cu 4,21 lei. Volksbank, UniCredit Ţiriac Bank şi MKB Romexterra Bank aveau stabilit un curs de vânzare de 4,2 lei/euro.

Ieri, încă se mai putea cumpăra un euro la mai puţin de 4,17 lei/euro la ghişeele băncilor CEC Bank, Banca Carpatica şi Raiffeisen Bank. La casele de schimb, un euro costa aproape 4,2 lei, iar astăzi este de aşteptat ca preţul să urce peste această valoare.

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a lăsat ieri de înţeles că banca centrală nu va interveni pentru a sprijini leul. Ce este mai rău abia acum începe. Întrebat ce părere are despre deprecierea leului, Isărescu a răspuns: „Credeţi
că e mult?“

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite