Energia, mină de aur pentru Fondul Proprietatea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 80% din dividendele încasate de Fondul Proprietatea anul trecut au provenit de la companiile din sectorul energetic În 2006, Fondul Proprietatea a încasat, de la cele 114 companii

Peste 80% din dividendele încasate de Fondul Proprietatea anul trecut au provenit de la companiile din sectorul energetic

În 2006, Fondul Proprietatea a încasat, de la cele 114 companii aflate în portofoliu, dividende în valoare de 78,57 milioane de lei. Extrem de profitabilă s-a dovedit a fi deţinerea de participaţii la firme din sectorul energetic, acestea aducându-i Fondului peste 80% din dividende, au declarat, pentru "Adevărul", reprezentanţii Fondului Proprietatea.

În acest an, estimările le indică venituri din dividende de circa 200 milioane de lei, din care jumătate provin numai de la Petrom, cea mai mare companie petrolieră românească.

Reprezentanţii Fondului nu au dorit să ne precizeze detaliat ce încasări au avut de la cele aproximativ 20 de firme din sectorul energetic aflate în portofoliu, precizând că "Fondul Proprietatea este o societate comercială, şi nu o instituţie publică".

Ei au specificat doar că din dividendele încasate în 2006, în valoare de 78,57 milioane de lei - aferente activităţii pe 2005 -, peste 80% s-a încasat de la companiile energetice. "Am fi interesaţi să ştim la ce ar folosi cifrele detaliate privind dividendele primite de la fiecare companie", ne-au spus, sec, oficialii Fondului.

Pentru anul în curs, Fondul Proprietatea estimează încasări din dividende de circa 200 milioane lei, aferente profitului realizat în anul 2006 de firmele din portofoliu, ne-a declarat preşedintele companiei, Alexandru Păunescu. "Cu câteva mici excepţii, am primit deja dividendele de la toate firmele din portofoliu. Avem probleme însă cu anumite companii în ceea ce priveşte recuperarea dividendelor pe 2005", a spus Păunescu. Potrivit NewsIn, la mijlocul anului, Fondul Proprietatea se judeca pentru dividende cu Transelectrica, Oil Terminal, Romgaz, Conpet şi Aeroportul "Henri Coandă".

122 milioane de lei, de la Petrom şi Romgaz

Conform datelor primite de la companii, în urma solicitărilor noastre, cea mai mare parte a dividendelor pe anul 2006 a venit de la Petrom, în valoare de 90,21 milioane de lei (100,24 milioane de lei, brut). Fondul Proprietatea deţinea anul trecut circa 10% din acţiunile companiei petroliere, care a înregistrat un profit net de 2,285 miliarde de lei.

Pentru 15% din acţiunile sale, Romgaz a livrat Fondului Proprietatea dividende în valoare de 31,63 milioane de lei, la care se adaugă impozitul pe dividende de 10%. În portofoliul Fondului se mai numără Oil Terminal şi Conpet, Petrom Aviation sau Petrotel Lukoil, precum şi societăţile de distribuţie a gazelor naturale, Distrigaz Sud, respectiv E.ON Gaz. De la Transgaz, societate care se pregăteşte de listarea pe Bursa de Valori Bucureşti şi la care Fondul Proprietatea deţine 15%, nu am primit informaţiile solicitate.

Companiile de electricitate au avut pierderi de acoperit

Societăţile din domeniul energiei electrice nu s-au dovedit atât de rentabile pentru Fondul Proprietatea în 2006, majoritatea afirmând că nu au acordat dividende, pentru a-şi acoperi pierderile financiare din anii anteriori.

Dacă Nuclearelectrica a reinvestit tot profitul pe 2006 în finalizarea reactorului 2 de la Cernavodă, Hidroelectrica a acoperit din profitul obţinut anul trecut ultima tranşă a pierderilor înregistrate în anul 2003, ca urmare a secetei prelungite.

La fel au procedat şi distribuitorii de electricitate. Complexul Energetic Rovinari a virat în conturile Fondului Proprietatea 160.503 lei, echivalentul net al dividendelor pe anul trecut. Complexul energetic Craiova, care a reuşit performanţa de a-şi mări profitul pe 2006 cu peste 250%, până la 32,54 milioane de lei, a achitat 585.000 lei.

Transelectrica, companie listată la BVB, a afişat, pentru anul 2006, un profit de 280,76 milioane lei, de 3,4 ori mai mare decât cel din 2005, acordând un dividend brut pe acţiune de 1,47 lei. Raportat la numărul de acţiuni deţinute, 13,5% din capitalul social, Fondul Proprietatea ar fi putut să încaseze, potrivit calculelor noastre, circa 13 milioane de lei. Suma exactă nu ne-a fost comunicată de transportatorul de electricitate.

Statul renunţă la tot mai multe acţiuni

Sub mâinile grupului austriac OMV, profitul Petrom înfloreşte. După modelul Transelectrica, şi Transgaz, care se pregăteşte de listare, are şanse să îşi îmbunătăţească considerabil rezultatele financiare. Distribuţiile de electricitate au ajuns, cinci din opt, în mâini private, care, înainte de toate, urmăresc obţinerea de profituri cât mai consistente.

Cei doi mari distribuitori de gaze sunt de asemenea privaţi. După pierderile mari din 2005, E.ON Gaz a revenit repede pe câştig anul trecut, obţinând 83 milioane de lei, faţă de un profit de 31 milioane de lei dinainte de privatizare. Francezii de la Distrigaz Sud au reuşit, într-un mod spectaculos, să crească profitul companiei de la 6,2 milioane lei, în 2004, la 157,8 milioane lei, anul trecut. Odată ce li s-a impus să vândă energia disponibilă doar prin bursă, şi producătorii de energie sunt mai atractivi, obţinând venituri mai mari.

Statul, cândva acţionar unic la toate aceste companii, a renunţat treptat să mai deţină controlul asupra lor. Recent, prin OU 81/2007, guvernul a aprobat eliminarea pachetelor de acţiuni de la companiile "cu slabe performanţe" din portofoliul Fondului Proprietatea şi înlocuirea lor cu participaţii la "companii puternice", încât la momentul actual, numărul firmelor din portofoliu s-a redus la 88.

În timp ce a suplimentat semnificativ acţiunile la o parte din companiile energetice, la categoria "slabe performanţe" au intrat Loteria Română şi Imprimeria Naţională.

Pe site-ul Fondului Proprietatea nu este specificat ce procente deţine acum din capitalul social al firmelor din portofoliu. Cert este că, la Petrom, statul a rămas cu 20,63% din acţiuni, după ce a cedat în favoarea Fondului Proprietatea încă 10,22% din acţiuni, care a ajuns astfel la un pachet de 20,11% din capitalul companiei petroliere. Participaţia Fondului la distribuţiile de electricitate s-a dublat la circa 22-24%, iar de la complexurile energetice a mai luat 10%, ajungând astfel să deţină 25% din capitalul lor social.

Fondul Proprietatea a fost creat în 2005 ca soluţie pentru despăgubirea foştilor proprietari deposedaţi de regimul comunist cărora nu li se mai pot restitui în natură averile confiscate. El a devenit operaţional, ca societate pe acţiuni, la 29 decembrie 2005. Statul este principalul acţionar al Fondului, cu o deţinere de 96,75% din capitalul acestuia.

>> Avem probleme cu anumite companii în ceea ce priveşte recuperarea dividendelor pe 2005

Alexandru Păunescu, presedintele Fondului Proprietatea

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite