Cinema City în Adora Mall din Craiova
0CB Richard Ellis Eurisko, agentul de inchiriere responsabil al proiectului Adora Mall, dezvoltat de Sonae Sierra şi aflat în prezent în construcţie, a încheiat recent un contract de închiriere a 3.000 de metri pătraţi cu Cinema City, cel mai mare operator de tip multiplex din Europa Centrală şi de Est.
Centrul comercial va oferi clienţilor 190 de magazine, o suprafaţă totală închirabilă (GLA) de 59.000 de metri pătraţi şi 1.800 de locuri de parcare. În prezent, peste 60% din GLA este pre-închiriată, potrivit unui comunicat al companiei Sonae Sierra.
Localizat în zona centrală şi de sud-est a oraşului Craiova, pe strada Caracal şi conectat cu Parcul Romanescu, Adora Mall va fi disponibil şi uşor accesibil unui număr de 420.000 de locuitori. Centrul comercial va crea 900 de noi locuri de muncă.
Concept arhitectural inspirat de cele patru anotimpuri
Arhitectura centrului comercial este inspirată de cele patru anotimpuri, dată fiind apropierea de punctul de reper al oraşului - Parcul Romanescu. „Stilul şi decoraţiile vor recrea etapele schimbărilor sezoniere prin reproducerea continuă a imaginilor florei, formându-se astfel senzaţia de omniprezenţă a naturii”, se arată în comunicatul companiei.
Compania CBRE Eurisko, agentul de inchiriere responsabil al proiectului Adora Mall, a încheiat recent un contract de închiriere a 3.000 de metri pătraţi cu Cinema City, cel mai mare operator de tip multiplex din Europa Centrală şi de Est. „Cinema City stabileşte un nou concept de divertisment cinematografic pentru Craiova, îmbogăţind oferta Adora Mall prin transformarea sa în principala alegere ca destinaţie de cumpărături şi relaxare” afirmă Ingo Nissen, manager pentru dezvoltare şi reprezentant naţional pentru România în cadrul Sonae Sierra.