Celebrităţile îşi transferă banii în paradisurile fiscale din Olanda

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Grupul The Rolling Stones a plătit în ultimii 20 de ani taxe de doar 1,6% pentru averea lor de peste 380 milioane de euro Credeaţi că numai Elveţia este paradisul fiscal al celor cu

Grupul The Rolling Stones a plătit în ultimii 20 de ani taxe de doar 1,6% pentru averea lor de peste 380 milioane de euro

Credeaţi că numai Elveţia este paradisul fiscal al celor cu conturi grase în bancă? Ei bine, mai gândiţi-vă! Celebrităţi, dar şi mari companii internaţionale, ca Nike, Ikea şi Coca-Cola, au descoperit raiul fiscal din Olanda. Şi asta pentru că veniturile dobândite din drepturi de proprietate intelectuală sunt scutite de taxe.

Grupul The Rolling Stones a plătit în ultimii 20 de ani taxe de doar 1,6% pentru câştigurile lor, care se ridică la peste 380 milioane de euro. Cel puţin asta reiese din actele prezente la Registrul comerţului din Olanda. Mulţumită contabilului olandez Johannes Favie şi companiei sale, Promogroup, averea lui Mick Jagger, Charlie Watts şi Keith Richards a rămas întreagă. Din veniturile obţinute, din 1986 până în prezent, din drepturi de proprietate intelectuală ei au plătit doar taxe de doar 5,9 milioane de euro, scrie "Daily Mail".

Anul trecut, grupul şi-a adunat toţi banii în contul a două companii olandeze de administrare de fonduri care deţin controlul asupra tuturor câştigurilor lor provenite din concerte, filme, obiecte promoţionale şi alte bunuri catalogate drept proprietate intelectuală. Însă cei trei au început să-şi depoziteze averile în Olanda, încă din 1972, pentru că, după cum afirmau ei, nu aveau încredere în societăţile britanice de administrare a fondurilor.

Grupul U2 apelează la acelaşi contabil ca şi The Rolling Stones

Compania Promogroup care se ocupă, în prezent, de buna administrare a banilor celor trei are sedii atât în Olanda, cât şi în Caraibe - un alt paradis fiscal -, aşa că nu au de ce să-şi facă griji în privinţa taxelor. Ronnie Wood, care a devenit membru al grupului abia în 1975, nu figurează în baza de date a companiei şi nici Bill Wyman, care a părăsit formaţia în 1992.

Nici grupul U2 nu este străin de paravanele fiscale din Olanda. Se pare că membrii formaţiei irlandeze au fost atât de impresionaţi de aranjamentele celor de la Rolling Stones încât acum cele două grupuri împart acelaşi contabil, Johannes Favie. După ce guvernul irlandez a anunţat, primăvara trecută, că nu-i va mai scuti de taxe pe muzicieni, pictori, scriitori, sculptori şi alte categorii profesionale care îşi dobândesc veniturile din drepturi de proprietate intelectuală, membrii U2 au intrat în panică. Deşi ei îşi depozitau averile în Irlanda de mai bine de aproape 30 de ani, au fost nevoiţi să-şi mute conturile, destul de grase, în Olanda. Averile cumulate ale membrilor U2 ajungeau, anul trecut, la 629 milioane de euro, confrom "Sunday Times", citat de "International Herald Tribune".

Paravanul fiscal olandez funcţionează destul de simplu. Veniturile din drepturi de proprietate intelectuală care sunt depozitate sau retrase din societăţile de holding sunt scutite de taxe. Deşi taxele ajung în mod normal la 30%, cu ajutorul firmelor de administrare de capital, acestea scad substanţial. "90% din cei care apelează la aceste paravane motivează minimalizarea taxelor sau evitarea acestora", afirmă un avocat pe probleme fiscale, Ton Smit, citat de "International Herald Tribune".

Şi marile companii internaţionale îşi mută capitalul în Ţara Lalelelor

Însă nu numai vedetele se folosesc de aceste şiretlicuri pentru a evita plata taxelor, ci şi marile companii ca Nike, Ikea, Gucci, Coca-Cola. Acestea şi-au înfiinţat şi ele companii de holding în Olanda pentru a se bucura de paravanele fiscale de aici. Şi compania americană Sun Microsystems îşi depozitează finanţele în Ţara lalelor şi nu se sfieşte să recunoască acest lucru. "Hai să fim serioşi! Întrebaţi companiile străine de ce se stabilesc aici şi toţi vor spune acelaşi lucru: pentru că regimul fiscal este foarte permisiv aici. Acest lucru, combinat cu stabilitatea politică din Olanda, cu forţa de muncă foarte bine pregătită, abilitatea de a învăţa foarte repede limbile străine, dar şi infrastructura din telecomunicaţii şi transport stabilă ne fac să venim aici", este citatul care apărea până de curând pe site-ul companiei Sun Microsystems, scrie "International Herald Tribune". Conform Centrului de Cercetare pentru Corporaţiile Multinaţionale (SOMO), o organizaţie nonprofit din Amsterdam, în Olanda există nu mai puţin de 20.000 de firme care activează ca paravan fiscal pentru companiile internaţionale şi bogătaşii străini care vor să-şi apere veniturile de taxele mari.

Economie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite