Care sunt avantajele lucarnelor?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aceste elemente sunt specifice caselor cu arhitectură clasică şi au un important rol estetic. Crearea acestor spaţii necesită cunoştinţe de specialitate. în acest sens este indicat să apelaţi la firme cu o minimă experienţă în domeniu.

Lucarna este o fereastră în acoperişul unei case, care serveşte la iluminarea sau aerisirea încăperilor aflate la nivelul mansardei. Amplasarea verticală a ferestrei conferă avantaje din perspectiva etanşeităţii, dar şi un supliment de spaţiu.

„În momentul proiectării unui acoperiş cu lucarne, în afară de fereastra propriu-zisă, se impune un aspect riguros legat de dulgherie, hidroizolaţie, ventilaţie, respectiv, termoizolaţie", declară Bogdan Muntean, consultant comercial Rheinzink România. Nu în ultimul rând, este foarte important materialul ales pentru placarea peretelui exterior de lucarnă precum şi racordul acestuia cu învelitoarea acoperişului.

Un aspect important îl reprezintă preluarea apei de ploaie astfel încât să se evite posibilele infiltraţii sau scurgeri necorespunzătoare. Placarea la interior se poate executa din lemn, gips-carton sau zidărie, în funcţie de destinaţia dorită a spaţiului din care face parte lucarna.

Cost între 250 şi 2.500 de euro

Preţurile presupuse de instalarea unei lucarne în acoperiş variază mult, în funcţie de tipologia acesteia. Lucarnele pot avea diverse forme, element care complică lucrările. De asemenea, gama de materiale care poate fi utilizată este una diversă.

Cele mai ieftine astfel de elemente costă 250 de euro. Asta în cazul în care produsul nu este unul circular, este executat din lemn şi are o mărime medie. Cele mai scumpe lucarne costă 2.500 de euro plus TVA, produsele fiind unele complexe, potrivit estimărilor realizate de inginerul Cristian Colica de la firma Valcoon Roofs.

Între clasic şi modern

Lucarnele sunt, în general, specifice caselor vechi, cu arhitectură clasică.

„Aceste elemente au un farmec cu totul aparte şi conferă un aer boem şi foarte plăcut oricărei mansarde", crede Mădălina Dumitru, director de marketing Ruukki România. În ceea ce priveşte conservarea arhitectonică a caselor istorice, eliminarea lucarnei la eventuala instalare a unui acoperiş nou este o decizie extrem de neinspirată şi afectează negativ aspectul final al casei.

Ca fereastră pot fi utilizate şi produse cu tâmplărie termoziolantă. Trebuie avut în vedere în alegerea acestora aspectul faţadei clădirii, precum şi materialul şi linia acoperişului, pentru a nu crea o disonanţă, potrivit reprezentanţilor companiei Gealan. De asemenea, trebuie acordată o atenţie specială şi accesibilităţii şi posibilităţii de îngrijire a ferestrelor montate în lucarne.

„Dacă vă gândiţi să încercaţi singuri montarea ferestrelor, ar trebui să reflectaţi mai bine deoarece sunt necesare scule speciale şi o serie de cunoştinte specifice care să asigure un montaj corect", spun angajaţii Gealan România. O fereastră incorect montată îşi înjumătăţeşte performanţele de izolaţie şi etanşeitate, aşadar lăsaţi montarea ferestrelor în mâna unor specialişti.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite