Bucureşti-Ploieşti, cel mai bun drum pentru profitul benzinarilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Traficul pe singurele două autostrăzi din România este cu mult inferior celui înregistrat pe DN1 O benzinărie situată pe DN1 poate fi aproape de două ori mai profitabilă decât una

Traficul pe singurele două autostrăzi din România este cu mult inferior celui înregistrat pe DN1

O benzinărie situată pe DN1 poate fi aproape de două ori mai profitabilă decât una obişnuită. Locaţiile vânate de companiile petroliere sunt şi cele de lângă autostrăzi, însă şoferii care aleg Autostrada Soarelui vor trebui să-şi facă plinul înainte de a intra pe acest drum, întrucât abia de anul viitor vor fi scoase la licitaţie spaţiile pentru benzinării.

Pe lângă faptul că suntem ţara cu cei mai puţini kilometri de autostradă din Uniunea Europeană, şi cei pe care îi avem sunt departe la capitolul calitate şi servicii. Nici acum, pe Autostrada Bucureşti-Cernavodă nu există măcar o benzinărie sau vreun restaurant.

Potrivit directorului general al Companiei Naţionale de Autrostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), Mihai Grecu, concesionarea spaţiilor de servicii de pe marginea Autostrăzii Bucureşti-Constanţa se va face abia de anul viitor.

Până atunci, Ministerul Transporturilor va trebui să găsească o firmă căreia îi va concesiona autostrada, precum şi spaţiile de servicii aferente. "Estimăm că încheierea contractului de concesiune se va realiza anul viitor, în februarie - martie", a declarat, pentru "Adevărul", directorul general al CNADNR, Mihai Grecu.

Autostrada Soarelui, în mâna a una sau două companii

Compania care va prelua în administrare autostrada se va ocupa de serviciile de întreţinere, reparaţii, pază etc., dar va avea şi dreptul de concesiune a spaţiilor de servicii. "Spaţiile de servicii sunt aducătoare de venituri. Dând concesionarului autostrăzii şi dreptul de închiriere a spaţiilor de servicii, reducem impactul asupra bugetului de stat", a explicat Grecu.

Şeful CNADNR a adăugat că, la începutul acestei luni, a fost aleasă o firmă britanică de consultanţă care va avea rolul de a găsi cea mai bună formulă de concesiune a Autostrăzii Soarelui. "Avem de ales între a concesiona autostrada pe unul sau pe două tronsoane, va trebui să găsim mărimea ideală. Evident, cu cât va fi mai mare tronsonul, cu atât este mai atractiv. Ideal ar fi să concesionăm toată autostrada, inclusiv tronsonul care urmează să fie construit, Cernavodă - Constanţa, precum şi centura ocolitoare a municipiului Constanţa", a precizat Grecu.

7.000 de maşini ajung zilnic de la Bucureşti la Cernavodă

Astfel, cei care circulă înspre sau dinspre mare vor trebui să aştepte până anul viitor pentru a putea opri la o benzinărie sau la un restaurant. "Sezonul viitor ne va prinde pregătiţi şi cu benzinăriile, şi la capitolul servicii", a spus şeful companiei de drumuri.

Cei care vor avea de aşteptat sunt însă şi companiile petroliere. Deşi miza pe care o ridică amplasarea unei staţii de carburanţi într-o asemenea locaţie este foarte mare, datele de trafic primite de la CNADNR arată că situaţia nu este totuşi una ideală din punctul de vedere al profitabilităţii afacerii.

Dincolo de "sezonalitatea" profiturilor, potrivit CNADNR, traficul mediu pe Bucureşti-Cernavodă este foarte scăzut pentru o autostradă. Pe tronsonul Bucureşti-Lehliu, de exemplu, circulă în medie 8.000 de maşini pe zi, iar de la Lehliu la Cernavodă trec zilnic 7.000 de maşini.

Un trafic dublu se înregistrează pe Autostrada Bucureşti-Piteşti, de 14.000 de maşini pe zi. Comparativ, pe DN1, la ieşirea spre Băneasa, trec zilnic 60.000 de maşini, în timp ce pe tronsonul Predeal - Braşov traficul mediul zilnic este de 10.000 de maşini.

Distanţa între benzinării face profitul

Date fiind aceste valori de trafic, reise clar că benzinăriile cele mai profitabile sunt cele de pe DN1. Petrom, cel mai mare jucător de pe piaţa petrolieră românească, deţine pe DN1 trei staţii, plus una OMV, care au fiecare, zilnic, în medie 800 de clienţi. Directorul de comunicare al Petrom, Dan Pazara, a declarat, pentru "Adevărul", că, pentru a fi profitabile, distanţa între două benzinării situate pe un drum naţional poate varia de la 10 la 50 de kilometri.

În cazul autostrăzilor, distanţa minimă este de circa 30 de kilometri. "Vânzările unei benzinării depind de foarte mulţi factori, cum ar fi intersecţia cu alte drumuri principale, poziţionarea staţiei, mărimea staţiei, serviciile oferite clienţilor (ex: pompă cu debit mărit pentru camioane, servicii adiţionale - plata cu card, magazin, gastro, toaletă etc.), existenţa unor staţii de benzină concurente", a explicat Pazara.

El a adăugat că, în principiu, vânzările într-o staţie la autostradă sunt cu 20-30% mai mari faţă de media vânzărilor unei staţii similare ca mărime şi servicii oferite, situată pe un drum naţional, existând însă şi excepţii.

Al doilea jucător de pe piaţa petrolieră, compania Rompetrol, nu deţine nicio benzinărie pe autostrada Bucureşti-Piteşti, dar operează trei staţii pe DN1. Potrivit informaţiilor primite de la reprezentanţii companiei, comparativ cu media vânzărilor pe staţie, o benzinărie situată lângă DN1, aproape de Bucureşti, este cu 85% mai profitabilă, în timp ce una aflată lângă un oraş mai mic, gen Comarnic, este cu 24% mai rentabilă.

Asalt la benzinăriile de la intrarea pe Autostrada Soarelui

Directorul general adjunct al LukOil România, Andrei Chirilescu, susţine că, la ora actuală, o benzinărie de pe DN1 şi una de pe autostradă sunt comparabile ca vânzări. "Diferenţa este totuşi că pe Bucureşti-Piteşti circulă şi maşinile grele, care sunt mari consumatori", a spus Chirilescu.

Acesta a declarat că nu îl sperie traficul redus de pe Autostrada Bucureşti-Cernavodă şi că o benzinărie situată acolo "sigur o să fie profitabilă".

Lipsa benzinăriilor de pe Autostrada Bucureşti-Cernavodă se vede şi în aglomeraţia, mai ales din weekend, din staţiile aflate la intrarea pe acest drum. Variante de alimentare cu carburanţi ar fi staţia Lukoil de la Glina sau cea de la Ozana, cele două staţii Petrom de la Nicolae Grigorescu sau OMV-ul de lângă fostul Sicomed. "Staţia de la Glina merge foarte bine, pentru că acolo e şi Centura Bucureştiului.

Nefiind nicio benzinărie pe Bucureşti-Constanţa, lumea se aprovizionează la ieşire", a mai spus oficialul LukOil, Andrei Chirilescu.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite