Bucureşti-New York, profitabilă pentru americani, nerentabilă pentru Tarom

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Datorită avioanelor performante, la Delta Airlines gradul de rentabilitate depăşeşte pragul de 80% Compania americană Delta Airlines a lansat, ieri, patru zboruri săptămânale

Datorită avioanelor performante, la Delta Airlines gradul de rentabilitate depăşeşte pragul de 80%

Compania americană Delta Airlines a lansat, ieri, patru zboruri săptămânale Bucureşti-New York fără escală, demonstrând astfel că o cursă pe distanţe mari poate fi profitabilă. În schimb, pentru a relua cursele transatlantice, Tarom ar trebui să cumpere avioane noi, dar este împiedicată de UE, pe motiv că astfel de achiziţii sunt ajutoare de stat, interzise de normele europene.

Cu avioanele pe care le deţine în prezent, Tarom nu poate opera o cursă atât de lungă, fără escală. Pe de altă parte, dacă ar încerca să cumpere aparate de zbor corespunzătoare, compania românească ar fi în situaţia să încalce normele europene: Tarom aparţine statului şi orice achiziţie, mai ales de asemenea valoare, se consideră ajutor de stat, ceea ce e interzis de Uniunea Europeană. În acest sens, fostul director al Direcţiei Generale pentru Aviaţie din Ministerul Transporturilor, Sorin Stoicescu, ne-a declarat că "în ultimii ani, am obţinut cu mare greutate acceptul de la Comisia Europeană să facem astfel de achiziţii, iar acum chiar că nu se mai poate. Tarom nu poate obţine niciun ajutor de stat; de aceea, o cursă aeriană cum este Bucureşti-New York este rentabilă, dar nu pentru Tarom". Sorin Stoicescu este sceptic în ceea ce priveşte reintroducerea unei curse transatlantice de către compania românească, precizând că o asemenea rută se pregăteşte în cel puţin 6 luni şi se "construieşte" într-un an. Oficialii companiei Tarom ne-au declarat că în această perioadă este analizată rentabilitatea pentru cursele transatlantice

Americanii atacă în forţă piaţa zborurilor lung curier

Prima cursă Delta Airlines de la New York a sosit ieri, la Bucureşti, având un grad de încărcare de peste 80 la sută. "Este o iniţiativă care ne întăreşte poziţia ca transportator peste Atlantic. Pentru început, vom oferi preţuri promoţionale de 527 de euro pe bilet dus-întors", a declarat directorul operaţional al companiei americane, Loren Neuenschwander. Delta va opera la Bucureşti cu o aeronavă Boeing 767-300ER, cu o capacitate de până la 214 locuri, dintre care 36 la Business Class. Cursa de la Bucureşti va pleca la ora locală 13,55, de patru ori pe săptămână, şi va ajunge la New York la 17,30 (ora locală). De la New York, cursa pleacă la 19,05 şi aterizează la Bucureşti la 12,05 în ziua următoare.

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite