Bătălia băncilor pentru prezenţa în teritoriu saltă preţurile chiriilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru un spaţiu comercial amplasat pe arterele principale, sucursalele bancare plătesc lunar chirii de până la 120 de euro/mp Ce bancă nu doreşte să-şi amplaseze o sucursală într-o

Pentru un spaţiu comercial amplasat pe arterele principale, sucursalele bancare plătesc lunar chirii de până la 120 de euro/mp

Ce bancă nu doreşte să-şi amplaseze o sucursală într-o zonă centrală, cu vad? Chiar dacă mai toate sunt deja prezente în zonele cu ştaif ale marilor oraşe, puţinele spaţii care au mai rămas libere sunt adjudecate la preţuri exorbitante. Astfel, s-a ajuns în situaţia în care pentru un metru pătrat, o bancă să plătească lunar chiar şi 120 de euro.

Bancherii şi specialiştii imobiliari spun că în marile oraşe ale ţării şi în special în Bucureşti există un deficit pronunţat de spaţii comerciale care se pretează pentru o sucursală bancară. Corelat cu cererea foarte mare, rezultă astfel niveluri ale chiriilor care, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, sunt aproape duble. "Cel puţin pe spaţiile comerciale existente în Capitală există o presiune foarte mare, pentru că sunt puţine, dar cererea este mare", consideră Emil Giurgiu, preşedintele Camerei de Comerţ Imobiliar din România (CCIR). Potrivit acestuia, România înregistrează un deficit pronunţat de spaţii comerciale, având de cinci ori, respectiv zece ori mai puţine pe cap de locuitor decât ungurii sau grecii. "Legea e deficitară, nepermiţând transformarea parterului blocurilor în spaţii comerciale", explică specialistul imobiliar.

Băncile plătesc lunar chirii între 10 şi 120 de euro/mp

"Personal, constat - comparând preţurile de la începutul anului trecut cu cele de la sfârşitul anului - aproape o dublare a preţurilor chiriilor în cazul spaţiilor comerciale care se pretează pentru o sucursală bancară. Asta pentru că cererea este foarte mare pe acest sector, dar oferta este încă foarte mică. În acest moment nu toate spaţiile comerciale existente îndeplinesc condiţiile ca să găzduiască o sucursală bancară", consideră preşedintele Bancpost, Mihai Bogza. "Este nefiresc să avem chirii atât de mari la spaţiile comerciale, atât timp cât infrastructura lasă de dorit", consideră Giurgiu.

Potrivit preşedintelui Bancpost, 80 de euro pe metru pătrat, lunar, reprezintă nivelul maxim până la care poate ajunge chiria pentru un astfel de spaţiu comercial. "Plaja chiriilor este foarte largă, nivelul acestora diferind foarte mult de la oraş la oraş, iar în cadrul acestora, de la zonă la zonă. La noi, nivelul chiriilor se situează între 10 şi 120 de euro/mp/lună", consideră Cornel Cojocaru, director de comunicare la Banca Comercială Română (BCR). Potrivit acestuia, nivelul chiriilor în acest sector au avansat atât de mult în ultima perioadă, tocmai datorită competiţiei din sector. "Preţurile din partea superioară a intervalului au fost "încurajate" de concurenţa în ceea ce priveşte extinderea în domeniul bancar", explică Cojocaru.

Personal, constat aproape o dublare a preţurilor chiriilor în cazul spaţiilor comerciale care se pretează pentru o sucursală bancară
Mihai Bogza
preşedinte Bancpost

Condiţii pentru ca un spaţiu comercial să fie punct de lucru pentru o bancă

Potrivit bancherilor, nu orice spaţiu comercial se poate preta la o sucursală bancară. "În primul rând, acesta trebuie să fie la parterul clădirii, iar aceasta din urmă se se afle pe o arteră principală, într-un loc cu maximă vizibilitate şi vad", explică Bogza. Potrivit acestuia, şi locurile de parcare pe care le oferă clădirea respectivă sunt foarte importante, dar nu reprezintă o condiţie "eliminatorie".

Instituţiile de credit caută spaţii de până în 80 de metri pătraţi

"Băncile şi-au reorientat politica către cei care au nevoie de serviciile lor, astfel încât se caută spaţiile de 50 - 80 de metri pătraţi. În acest moment, cererea pentru acest gen de spaţii - în special situate pe arterele principale - este foarte mare", spune Giurgiu. Acestea sunt însă şi cele mai scumpe, spune specialistul, precizând că "cu cât spaţiile comerciale sunt mai mari, cu atât chiria este mai mică".

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite