Balcoanele, nedorite de români

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reamenajarea acestui spaţiu costă însă mii de euro şi sunt necesare avize ca pentru o casă nouă. Apartament prea mic? Transformarea balconului într-un spaţiu de locuit este una dn soluţiile la îndemână pentru a depăşi acest impediment.

Birou, bar sau dressing sunt cele mai frecvente opţiuni ale românilor când vine vorba de a da o nouă utilitate balconului.

Decisivă în alegerea dumneavoastră este amplasarea terasei. Ideal ar fi ca aceasta să facă corp comun fie cu livingul, fie cu unul din dormitoare.

Amenzi usturătoare

Înainte de a începe orice lucrare de construcţie trebuie să vă înarmaţi cu multă răbdare. Avizele vor necesita o alergătură serioasă.

Aceasta în cazul în care doriţi ca totul să fie legal şi să nu vă treziţi ulterior cu amenzi usturătoare. Dacă trebuie să obţineţi doar o simplă expertiză tehnică, faceţi parte din categoria celor cu adevărat norocoşi. Acest act se impune în cazul în care nu se vor efectua lucrări asupra parapetului.

Dacă vreţi ca acesta să dispară complet din peisaj trebuie să vă înarmaţi cu o mulţime de acte, începând cu un certificat de urbanism, expertiză, proiect de construcţii, verificări etc. La acestea se mai pot adăuga şi proiecte de inginerie sau de instalaţii, dacă doriţi să mutaţi şi caloriferele sau să realizaţi şi alte lucrări mai complexe.

„Autorizarea lucrărilor de construire, de la obţinerea certificatului de urbanism până la autorizarea lui durează tot la fel de mult ca şi realizarea unui proiect pentru o nouă casă”, spune Cristian Cuteanu, arhitect şi administrator al companiei Tech-Ton Art.

Proiectele de acest tip costă circa 2.000 de euro. Cu aceşti bani ar putea fi realizată montarea unei tâmplării de PVC, a geamului termopan, ba chiar şi izolarea parapetului, potrivit estimărilor lui Curteanu. Nu merită să riscaţi să nu aveţi aceste dcumente. În cazul în care vă lipseşte ceva, cea mai mică amendă este de 1.000 de lei.

Buget de 3.000 de euro

„În mod evident obţii un câştig de spaţiu şi de confort. Parapetul poate deveni un blat de lucru sau un bar cu spoturi şi neoane. Se dă astfel continuitate spaţiului iar camera de bloc se apropie mai mult de ideea de living”, crede administratorul Tech-Ton Art.

Ionel Ciurea, reprezentant al companiei Arhitect 3D, pune pe hârtie costurile unei astfel de transformări a apartamentului. Sunt necesare lucrări de izolare cu polistiren a peretelui exterior dar şi a celui interior. De asemenea, tâmplăria pe care o folosiţi trebuie să fie termoizolantă.

În total, aceste lucrări de reamenajare presupun costuri de minimum 3.000 de euro. Cei mai interesaţi de eliminarea balconului sunt locatarii apartamentelor de la parterul blocului. Nu de puţine ori, extinderea are în vedere crearea unui spaţiu comercial sau de birouri. În acest caz, procesul este cel mai complicat, iar costurile sunt, şi ele, pe măsură.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite