Avocatură şi consultanţă, servite la pachete "2 în 1"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Încheierea contractelor de milioane de dolari se face atât cu sfatul juriştilor, cât şi al economiştilor, iar marile companii de avocatură şi consultanţă vor să ofere totul sub acelaşi

Încheierea contractelor de milioane de dolari se face atât cu sfatul juriştilor, cât şi al economiştilor, iar marile companii de avocatură şi consultanţă vor să ofere totul sub acelaşi acoperiş. Colaborarea este profitabilă, în unele cazuri aducând jumătate din clientelă.

Delloite, una din cele patru mari firme de consultanţă (Big 4), are încheiat un parteneriat cu casa de avocatură Reff&Asociaţii. Casa de avocatură Ţuca Zbârcea şi Asociaţii are încheiat un parteneriat cu Angela Roşca, Managing Partner la TaxHouse. Iar Boştină şi Asociaţii a înfiinţat o divizie specializată în consultanţă, Boştina & Associates Financial Consulting, care, de curând, a aderat la reţeaua internaţională de consultanţă AGN International. Sunt câteva exemple care arată reţeta prin care firmele de avocatură şi consultanţă au acces la afacerile tot mai complexe. Şi aceasta, deoarece pentru fuziuni, achiziţii, piaţă de capital şi alte domenii care par să ţină mai mult de firmele de consultanţă ai nevoie de avocaţi. Iar casele de avocatură au nevoie de asistenţă economică pentru clienţii lor.

Alexandru Reff, asociat coordonator la Reff&Asociaţii SCA, spune că "înţelegerea este formală, dar nu exclusivă, în sensul că Deloitte lucrează deseori cu alţi avocaţi, fie pentru că aceasta este dorinţa clienţilor respectivi, care au deja avocaţi de care sunt mulţumiţi, fie pentru că, în cazul unui anumit proiect special, este nevoie de o altă colaborare".

Parteneriat pentru 50% din cifra de afaceri

Doru Boştină, avocat coordonator la Boştină şi Asociaţii, susţine că firmele mari de consultanţă apelează şi la alte case de avocatură, mai ales când cele cu care au parteneriat încheiat nu dispun de suficiente resurse. Oricum, veniturile nu sunt bătute în cuie prin contracte, ci obţinute în urma serviciilor furnizate. Iar din aceste colaborări se poate câştiga bine, fără să-ţi mai faci griji cu procurarea clienţilor. Astfel, ponderea clienţilor Deloitte în cifra de afaceri a Reff&Asociaţii este peste 50%.

Iar anul trecut, avocaţii afiliaţi Deloitte în România şi Bulgaria au asistat tranzacţii în valoare totală de aproape 1 miliard de euro. De 2-3 ani, piaţa de avocatură din România se situează pe un trend ascendent motiv pentru care firmele de avocatură cred că în valoarea serviciilor juridice vor depăşi lejer pragul de 200 milioane de euro. Iar din aceasta, cea mai mare parte revine caselor mari de avocatură care se ocupă în mare parte de business. De asemenea, piaţa de consultanţă a fost estimată anul trecut la 260 milioane de euro, în creştere cu 20% faţă de anul anterior.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite