Atenţie la cumpărături!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unul din zece produse alimentare are nereguli legate de preţ şi de calitate. Lapte expirat de două luni sau salam mai scump la casă decât la raft, asta au găsit inspectorii ANPC. Şi băncile vor fi luate la bani mărunţi.

Unul din zece produse alimentare a fost scos de la comercializare la cel mai recent control al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului (ANPC). În plus, jumătate din cantitatea de vin şi băuturi spirtoase controlată prezenta diverse nereguli, iar patru din zece produse ecologice se foloseau de publicitate înşelătoare.

Diferenţe între preţul afişat şi cel plătit, diferenţe la gramaj, alimente expirate sau neconforme, nerespectarea condiţiilor de depozitare şi informaţii incomplete pe etichete, acestea sunt motivele pentru care Autoritatea a împărţit amenzi de aproape jumătate de milion de euro.

Au fost controlate 351 de magazine, parte din cele mai mari lanţuri de supermarketuri şi hipermarketuri de la noi, însă neregulile nu au dus la închiderea niciunuia dintre acestea. Motivul? “Legea prevede parcurgerea mai multor paşi până la închiderea magazinului”, a declarat vicepreşedintele ANPC, Gheorghe Ciubotaru. Potrivit acestuia, scandalul între producători şi lanţurile de retail este doar un “spectacol”, iar în realitate cele două părţi “îşi împart profiturile în detrimentul consumatorilor”.

Alimente periculoase

Sucursale ale Carrefour, Real Hipermarket, Metro, Kaufland, Pic, Profi, Billa, Penny Market, Interex, Spar, Auchan sau Selgros, toate au fost depistate cu diverse nereguli.

Cele mai grave cazuri sunt cele în care produse expirate continuă să fie prezente pe rafturi. O cutie de lapte Parmalat se vindea la Billa Cluj-Napoca la 63 de zile de la data expirării valabilităţii! Şi tot în Cluj, de data asta la Kaufland şi Profi, laptele şi produsele de patiserie erau expirate de zece zile, iar carnea, de o săptămână. Parizerul şi brânza de vaci vândute în Economatul din sectorul 5 din Capitală erau expirate de 2 şi, respectiv, 3 zile.

88 de amenzi aplicate băncilor

Toate băncile din sistemul românesc au fost controlate în ultima lună, iar cele depistate cu nereguli au fost sancţionate cu amenzi în valoare de aproape 180.000 de euro, potrivit reprezentantului ANPC, care a refuzat însă să facă publice numele băncilor amendate.

“Am aplicat 88 de amenzi în urma celor circa 2.000 de reclamaţii primite, din care 500 doar în ultima lună”, a spus Ciubotaru. Cea mai mare amendă, în valoare de 1.600 de euro, a fost aplicată unei bănci care a modificat rata dobânzii fixe.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite