ArcelorMittal Galaţi este dispusă să investească circa 200 de milioane de euro într-o nouă cocserie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Compania ArceloMittal Galaţi este dispusă să investească 150-200 de milioane de euro într-o nouă cocserie în următorii ani, a declarat, astăzi, Thierry Le Gall, directorul general al companiei.

Thierry Le Gall a explicat că a fost nevoit să închidă vechea baterie pentru că producţia combinatului scăzuse cu 60%, iar soluţia de a importa cocs în loc de a-l produce a fost singura competitivă. Le Gall a mai spus că regiunea care include România este singura în care se pot înregistra creşteri considerabile în următorii ani. „Deşi suntem încă în criză, producţia şi-a mai revenit şi este în prezent cu 40% mai mică faţă de nivelul din 2008“, a punctat oficialul ArcelorMitall.

În ceea ce priveşte conflictul cu operatorul portuar Convex, Le Gall a precizat că, în prezent, cele două companii sunt în negocieri. „Sperăm să încheiem un contract pe termen lung. Altfel trebuie să ne gândim la alternative pentru descărcarea minereului de fier, precum un alt port în România“, a spus Le Gall.

Întrebat dacă este interesat să-şi realizeze propriul terminal maritim, oficialul ArcelorMital a replicat: „Nu vreau să răspund la această întrebare. Vrem să continuăm să operăm în Galaţi şi în Constanţa. Suntem în discuţii cu Convex, iar prioritatea este să găsim cea mai bună ofertă pe termen lung“.
El a adăugat că are în vedere şi măsuri prin care ArcelorMittal Galaţi să devină factor de decizie în Convex, unde deţine 36%, precum majorarea capitalului social.

Le Gall a adăugat în în al patrulea trimestu al anului, cele două laminoare de pe platforma gălăţeană vor opri succesiv producţia, iar aproximativ 8% - 10% din numărul total al angajaţilor din combinat (care se ridică la circa 10.000) vor intra temporar în şomaj tehnic timp de zece zile.

Oficialul ArcelorMittal a mai spus că cifra de afaceri a companiei din Galaţi s-a redus cu peste 70% în primele şase luni ale anului din cauza scăderii vânzărilor şi estimează o revenire uşoară până la sfârşitul anului.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite