Analiştii români nu ne văd în situaţia Greciei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Scenariul imaginat de omul de afaceri elen privind căderile iminente ale bursei şi pieţei imobiliare este infirmat de analiştii economici români. Dăianu: "Interpretarea este

Scenariul imaginat de omul de afaceri elen privind căderile iminente ale bursei şi pieţei imobiliare este infirmat de analiştii economici români.

Dăianu: "Interpretarea este unilaterală"

"Analiza este interesantă, dar este o interpretare unilaterală, care nu ţine cont de mulţi factori. Spre deosebire de Grecia, economia merge bine în România, chiar dacă în acest moment bursa merge prost. Aşadar, bursa nu creşte artificial, este imatură şi mai ales nu exprimă ceea ce se întâmplă în economie.

În piaţa imobiliară, preţurile pe anumite segmente au crescut artificial. Acum se produc corecţii, dar piaţa nu se va duce în jos pentru că nu este suficient de dezvoltată. Încă 10-15 ani va mai fi de lucru vârtos în infrastructura de bază de la noi, astfel încât construcţiile vor continua să fie o industrie de vârf. Prin urmare, acum avem parte de corecţii, dar dinamica este mult diferită în România faţa de Grecia", consideră profesorul de economie Daniel Dăianu.

Bogdan Baltazar: "O declaraţie interesată"

"Pe bursă este o stare de apatie, de evitare, nicidecum de entuziasm, aşa cum se întâmpla în Grecia înainte de căderea bursei . Sunt convins că vorbim aici despre o declaraţie interesată. Noi nu ne putem desprinde de contextul internaţional, de influenţele venite de peste ocean.

Pe de altă parte, bursa noastră nu este suficient de matură. Cât despre piaţa imobiliară, probabil că îşi va relua tendinţa de creştere, după corecţiile din acest an. Şi acest segment este slab dezvoltat", susţine consultantul de investiţii Bogdan Baltazar.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite