Albania cere UE să analizeze redeschiderea reactoarelor bulgare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul albanez Sali Berisha a cerut Uniunii Europene să examineze posibilitatea redeschiderii celor două reactoare ale centralei nucleare de la Kozlodui, care au fost închise la 31 decembrie

Premierul albanez Sali Berisha a cerut Uniunii Europene să examineze posibilitatea redeschiderii celor două reactoare ale centralei nucleare de la Kozlodui, care au fost închise la 31 decembrie la cererea Bruxelles-ului, transmite AFP. "Sperăm că solicitările noastre şi ale celorlalte ţări din regiune care au probleme serioase în asigurarea de energie electrică după oprirea celor două reactoare ale centralei de la Kozlodui vor fi auzite", a declarat Berisha. Bulgaria este principalul exportator de energie din Balcani. În cadrul negocierilor de aderare la UE, Bulgaria a închis deja, la sfârşitul anului 2002, cele două reactoare mai vechi, 1 şi 2, care însă nu au fost încă dezasamblate.

Închiderea celor două reactoare ale centralei bulgare a provocat oprirea exportului de energie către ţările vecine care sunt afectate, în special Albania, de o gravă criză energetică.

De mai multe săptămâni, autorităţile nu sunt în măsură să furnizeze electricitate decât între patru şi opt ore pe zi. "Cerem UE să-şi revizuiască decizia deoarece ea dăunează pieţei regionale a energiei", a declarat Berisha în timpul unei conferinţe de presă cu ocazia vizitei, la Tirana, a omologului său bulgar, Sergei Stanişev.

Economie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite