Agenţiile de turism oferă vacanţe de Paşte în străinătate la preţuri reduse

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În timp ce hotelierii de peste graniţă vin cu oferte promoţionale, în România tarifele au crescut cu 10% Agenţiile de turism au lansat pe piaţă oferte greu de refuzat pentru

În timp ce hotelierii de peste graniţă vin cu oferte promoţionale, în România tarifele au crescut cu 10%

Agenţiile de turism au lansat pe piaţă oferte greu de refuzat pentru petrecerea Paştelui, la tarife care pleacă de la 25 de euro pe zi, cazare la hotel de trei stele, în regim all-inclusive. Aceste tarife promoţionale sunt practicate însă de hoteluri din străinătate, în speţă din Bulgaria şi Grecia, în timp ce în staţiunile româneşti preţurile cresc în această perioadă cu cel puţin 10%.

Operatorii de turism explică tarifele, la limita profitabilităţii, practicate de hotelurile şi bungalow-urile din Bulgaria ca făcând parte dintr-o strategie de marketing, miza fiind atragerea clientelei autohtone pentru sezonul de vară, când preţurile sunt pe măsura cererii. În plus, statul bulgar a redus TVA pentru activitatea de turism cu 13 puncte procentuale, ceea ce permite lansarea pe piaţă a unor oferte mai mult decât competitive. Cert este că puteţi petrece o vacanţă de Paşte, la tot confortul oferit de un hotel de patru stele, plus trei mese pe zi, cu numai 114 euro, pentru un pachet de trei nopţi, în staţiunea Nisipurile de Aur. În acceaşi staţiune, dar la un hotel de trei stele, tarifele pentru un pachet de trei nopţi de cazare, regim all-inclusive, sunt de 75 de euro. La Balcik, pachetul pentru trei nopţi de cazare, în regim demipensiune, la un hotel de trei stele, costă în jur de 85 de euro. Tarifele nu includ taxa de staţiune şi asigurarea, dar hotelierii vă asigură că veţi avea acces gratuit la toate facilităţile unităţii de cazare-saună, piscină, sală de fitness, tenis de masă şi parcare. Dacă v-aţi hotărât pentru o minivacanţă de Paşte în Bulgaria, trebuie să ştiţi că mai sunt foarte puţine locuri. Liviu Cârstea, director Alltour, declară că, în acest an, spre deosebire de 2006 când Bulgaria a fost introdusă pentru prima dată în oferta de Paşte, clienţii s-a grăbit să-şi rezerve locurile din timp. Astfel încât, la această dată, cu greu se mai găsesc locuri la unităţile de trei stele, pe când la cele de patru stele biletele s-au epuizat. "Am vorbit cu alţi parteneri de-ai noştri şi nu mai sunt locuri. Hotelierii bulgari au vândut tot", spune oficialul Alltour.

Succesul bulgarilor este explicat de Liviu Cârstea prin faptul că prin intermediul acestor tarife-cârlig vor fi atraşi clienţi şi pentru sezonul estival, când preţurile practicate sunt la niveluri comparabile cu cele ale concurenţei din statele vecine.

Spre comparaţie, pentru un pachet de Paşte la un hotel de trei stele din Predeal, în regim all-inclusive, care cuprinde trei nopţi de cazare, plus program artistic trebuie să plătiţi 350 de euro. Şi pentru Malta cererea este în creştere, fiind estimată o majorare a numărului românilor care vor lua drumul acestei insule din Mediterană cu circa 30%.

"Pentru acest an, estimăm o creştere a numărului de turişti care vor vizita Malta cu 30%, estimare valabilă şi pentru 2007", a declarat Mark Neville Farugia, director la Malta Travel. Se pare că românii devin din ce în ce mai atraşi de soare şi locuri exotice precum Tunisia, agenţiile specializate pe astfel de destinaţii estimând o creştere a portofoliului de clienţi de 10% faţă de 2006. Vânzările sunt stimulate prin reduceri substanţiale oferite celor care se hotărăsc din timp pe ce căi să o apuce în vacanţă. "Pachetele de servicii pentru Tunisia sunt la aceleaşi preţuri ca anul trecut, cu menţiunea că, în acest an, oferim o reducere de 10% celor care cumpără bilete cu 45 de zile înainte", spune Gheorghe Stoian, director la Tunisiana Travel. În acest an, se menţin la mare căutare staţiuni greceşti, fiind preferate, alături de cele bulgăreşti, de adepţii rezervărilor pe internet. "Majoritatea cererilor de rezervare au fost completate pentru destinaţii din Grecia - Athos, Thassos, Atena sau Creta - şi Bulgaria - Albena ori Nisipurile de Aur. Ofertele pentru aceste ţări sunt foarte avantajoase, începând de la 180 euro/sejur. Utilizatorii www.infoturism.ro au optat însă şi pentru destinaţii speciale, precum "Pelerinajul în Israel", declară Teodora Ivan, director PR la Infoturism.ro.

Pe piaţa autohtonă preţurile sunt în creştere

Pe de altă parte, majoritatea ofertelor pentru destinaţiile interne sunt un pic mai scumpe în perioada Sărbătorilor, când şi cererea este mare. Astfel, la un hotel de trei stele din Predeal, trei zile - cazare şi masă (bonuri valorice) - costă în această perioadă circa 250 de lei, în timp ce pentru minivacanţa de Paşte din ofertă dispar mesele, care sunt înlocuite doar cu cina festivă. Un astfel de pachet costă în jur de 270-280 de lei/persoană. La pensiuni, aceeaşi situaţie: trebuie să plătiţi pentru cazare cu circa 10% mai mult, astfel încât un loc cu mai puţin de 50 de lei pe zi, la două margarete, nu prea aveţi şanse să găsiţi. Pentru trei margarete cazarea cosă minimum 80 de lei, iar pentru patru un milion.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite