AB InBev, în atenţia fondurilor de investiţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai multe companii de investiţii, printre care Kohlberg Kravis Roberts, din SUA, şi CVC Capital Partners, din Europa, sunt interesate de cumpărarea operaţiunilor central şi est europene ale celui mai mare producător de bere la nivel mondial, Anheuser-Busch InBev (AB InBev), scrie Wall Street Journal.

Valoarea tranzacţiilor ar putea depăşi 2,5 miliarde dolari de dolari, potrivit surselor citate de Wall Street Journal. Procesul de vânzare este încă în fază incipientă, însă în următoarele şase săptămâni s-ar putea ajunge la un acord.

Grupul Anheuser‑Busch InBev a anunţat că analizează posibilitatea vânzării mai multor operaţiuni din Europa, vizând 11 fabrici de bere din şapte state, printre care şi România, potrivit datelor ziarului belgian „Le Soir“, citat de Reuters. AB InBev deţine în România trei fabrici de bere, la Ploieşti, la Blaj şi la Baia Mare şi produce brandurile Bergenbier, Stella Artois şi Beck’s.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite