Vilele boiereşti, investiţia anului 2008

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Locuinţele cu valoare istorică sunt "crema" investiţiilor pe segmentul rezidenţial. Valoarea arhitecturală a unei case vechi creşte cu până la 25% preţul de tranzacţionare faţă de un

Locuinţele cu valoare istorică sunt "crema" investiţiilor pe segmentul rezidenţial. Valoarea arhitecturală a unei case vechi creşte cu până la 25% preţul de tranzacţionare faţă de un imobil obişnuit de dimensiuni comparabile, situat în aceeaşi zonă. Potrivit analiştilor, preţurile vor continua să se majoreze anul acesta cu 15-20%, până la o medie de 3.600 de euro metrul pătrat.

Cumpărarea unei locuinţe este considerată aproape întotdeauna o investiţie de viitor. Nu orice achiziţie oferă însă aceeaşi garanţie a rentabilităţii. Atât din punctul de vedere al preţurilor, cât şi din cel al rarităţii unor astfel de proprietăţi, vilele cu valoare istorică şi arhitecturală pot fi considerate, de departe, "crema" investiţiilor pe segmentul rezidenţial.

"În acest moment, casele boiereşti din zonele consacrate (Dorobanţi, Primăverii, Dacia, Polonă, Aviatorilor, Kiseleff etc.) reprezintă o investiţie de top în Bucureşti", subliniază Robert Teodorescu, directorul Departamentului de vânzări rezidenţiale din cadrul Regatta. El precizează că numărul limitat al acestui tip de imobile face ca preţul lor de tranzacţionare să fie întotdeauna ridicat. "Pe piaţa imobilelor de lux, cele mai rentabile sunt imobilele vechi", este de părere şi Jeni Dragomir, preşedintele Perfect Casa. Cumpărătorii de astfel de proprietăţi "fac achiziţii sigure pe un segment cu o creştere spectaculoasă în continuare", adaugă aceasta.

6,5 milioane de euro, cea mai scumpă casă boierească

Superioritatea investiţiei într-o casă boierească faţă de una obişnuită reiese cât se poate de clar dintr-o simplă comparaţie: "Preţul de piaţă este sensibil mărit de valoarea de arhitectură a imobilului. Aceasta poate adăuga un plus de 25% la preţ faţă de un imobil obişnuit din aceeaşi zonă", consideră Liviu Ureche, analist imobiliar.

Potrivit lui Ureche, preţurile caselor vechi pornesc de la 4-500.000 de euro şi pot ajunge până la câteva milioane. Un exemplu în acest sens îl constituie o vilă de 1.200 de metri pătraţi din Grădina Icoanei, ce a fost construită pentru poetul Octavian Goga de către soţia sa. La o valoare de 6,5 milioane de euro, aceasta este, potrivit unui top realizat de compania Regatta, cea mai scumpă casă scoasă la vânzare în Capitală şi zonele limitrofe. Făcând raportul dintre valoarea totală şi suprafaţa acesteia, reiese un preţ pe metrul pătrat de circa 5.400 de euro.

Pe de altă parte, Jeni Dragomir subliniază: "O vilă deosebită ca stil arhitectural, situată în Piaţa Romană, de exemplu, poate ajunge la 4.000-5.000 euro pe metrul pătrat construit, la care se adaugă preţul terenului". Aceasta precizează că, dacă în zonele semicentrale vilele nerenovate ajung la 1.500 euro pe metrul pătrat, valoarea medie a imobilelor vechi este de circa 3.000 euro pe metrul pătrat.

Scumpiri de 15% în 2008

Ca şi preţurile de vânzare, chiriile caselor cu valoare istorică se menţin şi ele la un nivel ridicat. Teodorescu precizează că ambasadele sau consulatele care au sediu într-o asemenea vilă pot plăti o chirie anuală cuprinsă între 180.000 şi 240.000 de euro.

Reprezentantul Regatta precizează că, deşi din cauza preţului mare de cumpărare, este posibil ca acesta să nu se amortizeze în 10-15 ani din chiria încasată, investiţia într-o casă boierească rămâne una foarte bună, datorită scumpirilor anuale ale acestor proprietăţi rare. Potrivit datelor Perfect Casa, preţurile caselor vechi boiereşti au crescut în medie cu 100% în ultimii trei ani, iar acestea vor continua să se majoreze. Liviu Ureche estimează scumpiri de 10-15% pe întregul parcurs al acestui an. Pe de altă parte, Jeni Dragomir preconizează o creştere de aproximativ 20% a preţurilor, până la o medie de circa 3.600 euro pe metrul pătrat. "Cererea este cu mult mai mare decât oferta, astfel încât preţurile vor creşte în continuare", explică aceasta.


Ochiul specialistului

- Cele mai mari creşteri de preţuri pe segmentul rezidenţial au fost înregistrate, anul trecut, pentru vilele cu valoare de patrimoniu. Acestea s-au apreciat, în medie, cu 20-30%.
n Aceste produse sunt însă extrem de rare, sunt scoase la tranzacţionare doar ocazional. Întreaga piaţă de astfel de imobile este estimată la circa două sute de unităţi, toate localizate în centrul Capitalei.
- În prezent, un metru pătrat dintr-o astfel de casă costă între 3.500 şi 6.000 de euro. În următorii 1-2 ani, preţul metrului pătrat al unor astfel de locuinţe va creşte mult mai lent, cu numai 10-15%.
Mihaela Pană
Head of the Residential Departament DTZ

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite