Topul chilipirurilor din Târgul Imobiliar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Casele sunt cu până la 10% mai ieftine şi cele mai multe au fost finalizate. La primul târg imobiliar al acestei toamne, expozanţii s-au întrecut în oferte şi ieftiniri care în alţi ani păreau incredibile.

Târgul Imobiliar Naţional - tIMOn - reuneşte, în această ediţie, 70 de companii expozante şi peste 100 de proiecte rezidenţiale reprezentând aproximativ 8.000 de locuinţe.

Trei camere la preţ de două

1. Ca rezultat al unei reduceri masive, cu 86.900 de euro puteţi contracta, tot cu Be Igloo, apartamente cu trei camere, situate în zona Titan. TVA nu este inclus.

2. Aceeaşi companie Be Igloo mai oferă apartamente cu trei camere cu 88.000 de euro (fără TVA) situate în complexul Ten Blocks din cartierul Militari.

3. Sunt prezentate oferte şi de peste 100.000 de euro pentru locuinţele cu trei camere, dar acestea sunt însoţite de diverse facilităţi adiacente, cum ar fi boxă, loc de parcare sau chiar garsonieră.

Reduceri la două camere

1. În cartierul bucureştean Titan, compania Be Igloo oferă discount de 10% doar în zilele tIMOn, cu preţuri în scădere de la 63.000 la 52.000 de euro plus TVA.

2. Cu 63.318 de euro sunt prezentate apartamentele Evo Casa Optima. Preţului de ofertă i se adaugă TVA (5%).

3. De la 73.500 de euro, în Pipera City Lights puteţi contracta două camere având suprafeţe de la 63 la 83 mp şi balcoane de la 3 la 17 mp.

Garsoniera, vedeta târgului

„Adevărul" vă prezintă o selecţie din noianul de oferte imobiliare prezente la tIMOn din care reiese că expozanţii au venit la această expoziţie cu soluţii pentru toate buzunarele.

1. Cea mai ieftină locuinţă este oferită la un preţ puţin mai mic de 20.000 de euro, însă imobilul în care sunt situate aceste locuinţele-studio nu este încă finalizat. Foarte important este că firmele expozante acordă discounturi doar în perioada de desfăşurare a tIMOn (între 9 şi 12 septembrie), numai pentru locuinţele antamate aici.

2. De la 55.000 de euro puteţi negocia o garsonieră (între 42 şi 53 mp) în Aviaţiei Residence - imobil dotat cu cele mai moderne facilităţi.

3. De la 62.450 de euro puteţi găsi studiouri de 48-50 mp cu balcoane spaţioase (opt mp) la Pipera City Lights.

Organizatorii tIMOn le-au sugerat expozanţilor să vină cu oferte exclusive şi sunt convinşi că niciun vizitator nu va pleca nemulţumit.

TVA de 5% la case

Principalul argument cu care expozanţii îşi îmbie clienţii este că TVA pentru case este de doar 5%.

Citiţi şi: Cumpărătorii de case preferă locuinţele ieftine pe credit

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite