Secetă pe piaţa chiriilor din provincie
0Perioada de concedii a afectat mai toate oraşele cu peste 100.000 de locuitori din ţară. Creşteri ale nivelului chiriilor s-au consemnat doar sporadic, iar majorările au fost determinate de
Perioada de concedii a afectat mai toate oraşele cu peste 100.000 de locuitori din ţară. Creşteri ale nivelului chiriilor s-au consemnat doar sporadic, iar majorările au fost determinate de evenimente specifice fiecărei zone.
Oraşele cu vad turistic, precum Constanţa, au înregistrat creşteri ale chiriilor cerute de proprietari. Centrele universitare însă au consemnat scăderi, cauzate de plecarea studenţilor în vacanţă. În Iaşi, de pildă, în luna iunie, chiriile la garsoniere au scăzut şi cu 25%.
Estimările privind evoluţia preţurilor pentru perioada imediat următoare diferă de la o zonă la alta. "Perioada de stagnare a chiriilor, care a fost cauzată de vacanţă, se apropie de sfârşit în Râmnicu Vâlcea.
Tarifele percepute de proprietari au crescut în ultima lună cu aproximativ 10%. Şi cererea a crescut în ultima lună. Din toamnă, este probabil să mai apară apartamente disponibile spre închiriere, care să mărească oferta existentă, dar acum tendinţa este de creştere a chiriilor", spune Dan Şerb, administrator al agenţiei vâlcene Imobil Klass.
În alte oraşe, precum Oradea, stagnarea va continua şi în lunile următoare. "Piaţa chiriilor e practic închisă pe timpul verii. Nu a existat nici ofertă, nici cerere pe acest segment în ultima lună. În aceste condiţii, chiriile au stagnat. Oricum, ele nu vor creşte nici în perioada următoare", opinează Delia Szabo, manager al agenţiei imobiliare orădene Cardell.
Deşi oferta creşte, tarifele rămân pe loc
Principiile economiei de piaţă spun că mărimea ofertei este invers proporţională cu preţul unui produs. Cu toate acestea, în oraşele unde există mult mai multe apartamente destinate închirierii decât numărul cererilor, preţurile nu scad.
"Unii proprietari au achiziţionat în ultimii ani chiar şi zece apartamente, pe care doreau să le închirieze ulterior. S-a creat astfel o ofertă mult mai mare decât cererea. Cei care doresc să se mute cu chirie nu oferă mai mult de 200 de euro lunar.
Proprietarii nu vor nici ei însă să lase la preţ. Preconizez că, la jumătatea lunii august, cererea va creşte, dar chiriile nu, pentru că oferta tot va fi mai mare decât cererea", explică Monica Platon, directoare a agenţiei imobiliare arădene Euromon.
Şi în Bucureşti chiriile au stagnat. Oferta de unităţi locative destinate închirierii a crescut în Capitală în ultimele luni, din cauza blocajului existent pe piaţa de vânzări a unităţilor locative vechi. "Numărul de apartamente scoase la închiriere a crescut în ultimele luni, pe fondul scăderii numărului tranzacţiilor pe piaţa vânzărilor de locuinţe.
În mod paradoxal, creşterea numărului de oferte nu a determinat şi o scădere a preţurilor, acestea rămânând constante pe parcursul întregului an", se arată într-un studiu al site-ului AnunturiParticulari.ro. Aceeaşi sursă indică şi marja de creştere a ofertei: în iunie 2008, au fost scoase la închiriere, faţă de iunie 2007, cu aproape 45% mai multe apartamente de două camere şi cu aproximativ 35% mai multe apartamente de trei camere.