România, mult sub ţările din regiune la construcţia de locuinţe
0Statisticile arată că, la jumătatea anului 2007, dezvoltatorii polonezi scoteau pe piaţă de trei ori mai multe case decât cei autohtoni Sectorul construcţiilor din Europa Centrală şi
Statisticile arată că, la jumătatea anului 2007, dezvoltatorii polonezi scoteau pe piaţă de trei ori mai multe case decât cei autohtoni
Sectorul construcţiilor din Europa Centrală şi de Est şi-a continuat şi în 2007 expansiunea fără precedent. Analiştii spun că avansul înregistrat în ultimii doi ani nu mai poate fi interpretat conjunctural, ci marchează un veritabil trend.
Iar România este campioana statistică a construcţiilor europene. Boomul este rezultatul exploziei de proiecte din sectorul rezidenţial. Ne aflăm însă mult în urma unor ţări precum Cehia sau Polonia. Aici pieţele nu mai înregistrează creşteri galopante, însă sunt calibrate de ani buni la livrări de zeci de mii de apartamente.
Doar două ţări din regiune au înregistrat un declin în sectorul construcţiilor. Ungaria, o ţară cu mari problemele de fiscalitate şi în care se vorbeşte despre primele semne de recesiune economică, dar şi Republica Cehă.
În cazul acesteia, macaralele s-au oprit pentru că s-a ajuns deja la un nivel de infrastructură şi calitate a locuirii comparabile cu cele din statele occidentale.
Polonia, 50.000 de noi apartamente pe an
În termenii procentuali ai unei creşteri anualizate, Polonia este în urma României. Dezvoltatorii de acolo au scos însă pe piaţă, numai în acest an, peste 50.000 de noi apartamente, o cifră similară celei consemnate în 2006. Piaţa rezidenţială poloneză este însă dominată de întreprinzătorii individuali.
Peste 30.000 de astfel de locuinţe au fost finalizate în 2007. Interesant este şi faptul că polonezii renunţă treptat la imobilele cu suprafeţe locuibile mari. Media la nivel naţional este de aproximativ 144 de metri pătraţi utili.
Tot mai puţini dezvoltatori de aici construiesc pentru a revinde sau pentru a închiria. Procentul acestora, conform datelor Biroului Central de Statistică din Polonia, a scăzut în acest an cu circa 7%, până la un nivel de aproximativ 14.000 de locuinţe.Şi guvernul de la Varşovia a alocat tot mai puţine fonduri pentru construcţia de locuinţe sociale.
Chiar şi aşa, numai în primul semestru al acestui an, au dat în folosinţă 2.035 de astfel de case, în care numărul mediu de metri pătraţi utili pe apartament abia dacă trece de 50. Un aspect inedit consemnat de statisticile poloneze şi care pare să devină un trend este construcţia de unităţi locative de către societăţile comerciale pentru propriii angajaţi.
Ceva mai mult de 160 de apartamente în 2007, însă cu 79% mai multe decât în anul precedent. În primul semestru al acestui an, valoarea construcţiilor tranzacţionate este de 6,1 miliarde de euro, în creştere cu peste 30% faţă de perioda similară a anului trecut.
Stagnare în Cehia
Ceva mai puţin de 20.000 de noi apartamente la nivelul întregii ţări. Acestea sunt cifrele care descriu Cehia rezidenţială în prima parte a acestui an, cu aproximativ 5% mai puţine decât în 2006. Declinul aparent are însă o explicaţie simplă.
Cehia este deja o piaţă matură din punct de vedere imobiliar. Iar acest lucru este reflectat şi de un alt indicator statistic, numărul permiselor de construcţie. Numai 14.000 de solicitări în acest an, faţă de mai mult de 15.000 la nivelul anului trecut.
Cu o creştere de "numai" 20,5% în primul semestru al acestui an a sectorului construcţiilor, Slovacia se numără totuşi printre performerii regiunii.
Slovacia, peste 15% din locuinţe pe bani publici
La Bratislava se anunţă însă mai puţine proiecte rezidenţiale decât în 2006, iar guvernul slovac are printre priorităţi investiţiile în autostrăzi, şi nu în locuinţe. Un proiect de lege în acest sens a fost elaborat încă din septembrie, iar investitorii sunt aşteptaţi să construiască, până în 2012, peste 150 de kilometri de autostradă.
Peste noi sunt însă şi în domeniul rezidenţial.
Numai în prima jumătate a anului au fost finalizate peste 6.000 de apartamente, cu 17% mai multe decât în primul semestru al anului 2006, conform datelor Biroului de Statistică al Republicii Slovace. Dintre acestea peste 1.000 de unităţi au fost construite din bani publici. Constructorii par însă să fi oprit motoarele. Ceva mai puţin de 9.000 de unităţi sunt în lucru în această perioadă.
Creşterile fără precedent din domeniul construcţiilor au arătat că, statistic, România este campioana europeană a acestui an. În fapt, la nivelul întregii ţări s-au finalizat doar aproape 17.000 de unităţi cu destinaţie rezidenţială, în creştere însă cu un impresionant procent de 42 faţă de primul semestru al anului 2006.
România, pe valul imobiliar
Dintre acestea numai 8.844 au fost construite în mediu urban, în timp ce un număr asemănător este contabilizat în satele româneşti.
Notabil este şi faptul că numărul de locuinţe aflate în execuţie la jumătatea acestui an era de peste 100.000, 40% din acestea aflându-se în faza finală de construcţie. În Capitală se estimează că numărul total de apartamente disponibile pe piaţă este de aproximativ 6.600 de unităţi. Cele mai multe dintre acestea, peste 5.000, se concentrază, conform datelor Colliers International, în zona de est şi sud-est a oraşului.
Recesiune în Ungaria
Ungaria este singurul nou membru al Uniunii Europene care a înregistrat un regres în domeniul construcţiilor. În acelaşi timp, statul maghiar este şi singurul membru UE care a înregistrat o recesiune mai pronunţată în acest domeniu decât Portugalia. În primele şase luni ale acestui an au fost date în folosinţă 13.181 de locuinţe, dintre care peste 4.000 în Budapesta.