România, locul al 13-lea la spatii industriale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România a intrat în topul celor mai bune locaţii pentru spaţiile industriale şi logistice din Europa, direct la mijlocul clasamentului. Din cele 25 de ţări analizate, România ocupă

România a intrat în topul celor mai bune locaţii pentru spaţiile industriale şi logistice din Europa, direct la mijlocul clasamentului. Din cele 25 de ţări analizate, România ocupă poziţia a 13-a, conform analizei bienale European Distribution Report 2008. În raport cu vecinele din Europa Centrală şi de Est, ţara noastră nu se situează însă pe o poziţie foarte bună.

Trei dintre primele cinci locuri sunt ocupate de Ungaria, Cehia şi Polonia. Aici investiţiile în imobiliar au devenit, însă, un fenoment înainte ca în România să fi debutat. Principalii factori care au dus la ocuparea poziţiei a 13-a sunt chiriile mici şi costurile reduse de personal.

În medie, chiria pentru un metru pătrat de spaţiu logistic şi de distribuţie este de 48 de euro anual. Cotarea României pe o poziţie mai înaltă a fost împiedicată în primul rând de infrastructura deficitară şi, implicit, de volumul scăzut de mărfuri tranzitate.

De trei ori mai multe mărfuri trec prin Constanţa

"Ritmul ascendent al pieţei industrial - logistice din România poate fi menţinut prin dezvoltarea în continuare a portului Constanţa şi prin dezvoltarea porturilor la Dunăre", a declarat Gabriel Sfetcu, directorul departamentului Industrial la Cushman & Wakefield Activ Consulting.

Doar 10% din volumul mărfurilor ce tranzitează România sunt transportate maritim şi fluvial. Peste 65% sunt transportate pe uscat. "În ultimii trei ani portul Constanţa a înregistrat cea mai mare creştere a volumului de mărfuri din Europa, 277%", a mai spus Sfetcu. Cu toate acestea se situează în continuare pe ultimele locuri între principalele porturi eruopene. Constanţa ocupă doar locul 17 din 20 de porturi analizate de compania de consultanţă.

Motivele care au dus la dezvoltarea segmentului industrial sunt legate, însă, de boomul din retail. Odată cu sporirea numărului de centre comerciale, a crescut şi nevoia de spaţii logistice şi de depozitare. Potrivit analiştilor Cushman & Wakefield, segmentul industrial se va dubla ca volum anul acesta.

Cererea din domeniu depăşeşte oferta prin prisma faptului că majoritatea proiectelor nu au caracter speculativ. Astfel că o serie de jucători internaţionali din logistică intenţionează să investească în România, iar cei prezenţi vor deschide noi puncte de distribuţie în provincie, spun consultanţii Cushman &Wakefield.

Plasarea României în rândul ţărilor care oferă cele mai bune spaţii industriale este pusă în contextul creşterii activităţilor ţărilor din regiune.

"Aceste pieţe se maturizează pe măsură ce nodurile şi rutele de distribuţie se dezvoltă, pentru a susţine pieţele locale în creştere, precum şi pe măsură ce business-urile caută reducerea costurile", consideră Ferdinand Hlobil, directorul departamentului Industrial Cushman & Wakefield pe Europa Centrală.

În continuare, Marea Britanie, Belgia, Olanda, Franţa şi Germania domină ca dimensiune piaţa europeană a spaţiilor industrial-logistice. Prima poziţie în clasamentul de anul acesta este ocupată de Belgia, una dintre aceste ţări.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite