Reducere-şoc de 1,5 milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Proprietarul unei vile de lux din Snagov a diminuat preţul cerut cu peste 60% faţă de sfârşitul lui 2008. În 2008, proprietatea din apropierea Capitalei avea un preţ de vânzare de 2,5 milioane de euro. La sfârşitul anului trecut,  preţul acesteia a ajuns la „doar“ un milion de euro.

Imobilul din localitatea Gruiu-Snagov este construit în anul 2002 şi are o suprafaţă de 4.500 de metri pătraţi de teren, 500 de metri pătraţi construiţi şi deschidere la lacul Snagov. Proprietatea costă un milion de euro.

În urmă cu un an însă, vila situată în localitatea preferată de importanţi oameni de afaceri avea un preţ de 2,5 milioane de euro.

Curte de 4.000 de metri pătraţi

De altfel, multe dintre construcţiile realizate în ultimii ani aici nu sunt deloc unele obişnuite, majoritatea încadrându-se la categoria lux. Nici casa de un milion de euro din Gruiu nu este mai prejos. Imobilul este compus din două corpuri de clădire, construite după o arhitectură clasică.

Corpul principal este dispus pe demisol, parter şi etaj, iar corpul anex este întins pe zona parter. Primul corp are o suprafaţă construită la sol de 380 de metri pătraţi şi deţine un subsol cu o suprafaţă utilă de 61 de metri pătraţi, unde se află toată partea tehnică a casei. Această parte a vilei mai are un parter cu o suprafaţă utilă de 213 metri pătraţi.

Nivelul cuprinde patru holuri, două dressing-uri, două băi, un living, un grup sanitar, o terasă cu vedere către grădină şi lac, o bucătărie spaţioasă, spălătorie, centrală şi garaj cu trei locuri în suprafaţă de 84 de metri pătraţi. Etajul este compus din hol, două dormitoare şi două băi şi are o suprafaţă de 56 de metri pătraţi. La acestea se mai adaugă şi două balcoane.

No title

Corpul anex are o suprafaţă utilă de 51 de metri pătraţi şi găzduieşte un hol, două camere, o bucătărie, baie şi un atelier. Grădina, care are 4.000 de metri pătraţi, este amenajată în stil clasic, cu multă verdeaţă în sezonul cald şi are un foişor nou construit, dar şi debarcader. Proprietatea se află în portofoliul companiei Regatta.

Ca şi alte locuri periferice ale Capitalei şi Snagovul a devenit un soi de paradis imobiliar exlusivist. În ultimul an însă, o dată cu recesiunea economică, tranzacţiile din zonă au avut de suferit şi nivelul preţurilor de vânzare din micul rai al locuinţelor pretenţioase a scăzut vertiginos.

Scăderi medii de 20%

„Majoritatea imobilelor scoase la vânzare în zona Snagov sunt imobile de lux, ai căror cumpărători nu au fost afectaţi de criză în aceeaşi măsură precum cei aparţinând clasei medii", spune Antoaneta Petre, consultant în cadrul departamentului de rezidenţial al Regatta.
Inevitabil, spune ea, şi acest sector a urmat trendul descendent al pieţei, însă scăderile de preţuri
s-au situat în jurul valorii de 15-20% faţă de valorile înregistrate în 2008.

„Au existat şi proprietăţi care au suferit scăderi de până la 50%, aceastea fiind practic acele «oferte speciale», care de regulă sunt rare, dar sunt şi cele mai căutate", adaugă Petre. Comuna Snagov aparţine de judeţul Ilfov şi cuprinde patru localităţi, respectiv Cioflinceni, Ghermăneşti, Tâncăbeşti şi Vlădiceasa. Snagovul are o suprafaţă de 88 de kilometri pătraţi şi la recensământul din 2002 număra 5.720 de locuitori.

Ce mai poţi cumpăra cu un milion de euro

Cu 1,5 milioane de dolari, ceea ce înseamnă puţin peste un milion de euro, îţi poţi achiziţiona în Insula Caicos, parte a Caraibelor, un apartament luxos şi modern cu trei dormitoare şi trei băi, potrivit
luxuryrealestate.com.

No title

La mai puţin de un milion de euro, respectiv un milion de dolari (aproape 700.000 de euro), poţi avea o vilă cochetă în Oracabessa, Jamaica de 270 de metri pătraţi.

În Port Douglas, Australia, la aproape un milion de euro poţi cumpăra o vilă exclusivistă, cu o privelişte impresionantă asupra unei păduri tropicale. Casa are trei dormitoare şi trei băi, plus o piscină modernă.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite