Primii chiriaşi în cel mai modern parc industrial

0
Publicat:
Ultima actualizare:

ProLogis a închiriat peste 7.000 de metri pătraţi de spaţiu industrial companiei Transkam, unul dintre principalii furnizori de logistică din Cehia, în cadrul ProLogis Park Úzice.

ProLogis a închiriat peste 7.000 de metri pătraţi de spaţiu industrial companiei Transkam, unul dintre principalii furnizori de logistică din Cehia, în cadrul ProLogis Park Úzice.

Aceasta este cea dintâi tranzacţie de închiriere din primul parcul de distribuţie Prologis din Centrul şi Estul Europei, construit conform normelor de dezvoltare durabilă. "ProLogis Park Úzice oferă clienţilor calitate superioară, spaţii de distribuţie eficiente, prevăzute cu elemente de construcţie şi caracteristici tehnologice de dezvoltare durabilă ceea ce contribuie la reducerea impactului asupra mediului înconjurător", a declarat reprezentantul ProLogis pentru Republica Cehă şi Slovacia, Jakub Pelikán.

ProLogis Park Úzice este situat la 11 kilometri de nordul oraşului Praga. La momentul actual, parcul include două clădiri finalizate de curând, totalizând 51.000 de metri pătraţi. Odată construit, parcul va consta în şapte clădiri totalizând 170.000 de metri pătraţi de spaţiu de distribuţie.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite