În Obor, şantierele se întorc după 20 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În urmă cu peste două decenii, vechile case erau demolate de buldozerele regimului comunist. Acum, blocurile şi centrele comerciale noi remodelează cartierul bucureştean. Cea mai

În urmă cu peste două decenii, vechile case erau demolate de buldozerele regimului comunist. Acum, blocurile şi centrele comerciale noi remodelează cartierul bucureştean.

Cea mai ieftină piaţă înlocuită de un mall

În cartierul Obor se vor finaliza până în 2013 peste 2.000 de apartamente noi. Şi asta fără a pune la socoteală ansamblurile de mici dimensiuni, de maximum 40 de unităţi locative.

Diverse firme de construcţii au demarat în zonă numeroase astfel de proiecte, pe străzile din spatele marilor artere precum Calea Moşilor sau Şoseaua Colentina. În general, locuinţele nou-construite în Obor vor fi livrate proprietarilor "la cheie".

PRETURI ȘI DOTARI

Mai mult, în unele amplasamente, precum Rose Garden sau Obor Towers, dezvoltatorii oferă şi mobilier de baie şi/sau bucătărie inclus în preţ. Proiectul cu cele mai multe apartamente este cel ridicat de Atlas Estates pe locul fostei fabrici de ulei Solaris, de lângă Gara Obor, conform datelor furnizate de agenţiile care promovează noile construcţii.

Este vorba despre 1.200 de unităţi locative, la preţuri cuprinse între 1.200 şi 1.600 de euro pe metru pătrat, în condiţiile actuale ale pieţei imobiliare. Lucrările vor începe în prima jumătate a anului viitor, iar ridicarea clădirilor va dura patru ani.

Rose Garden este al doilea ansamblu ca mărime şi este situat pe Şoseaua Colentina. Cele 908 de apartamente vor fi situate în blocuri cu regim de înălţime de nouă şi unsprezece etaje şi vor fi distribuite astfel: 326 de studiouri, 368 de apartamente cu două camere, 170 de locuinţe cu trei camere şi 44 de penthouse-uri.

Preţurile unui studio variază între 119.800 şi 137.800 de euro, pentru o suprafaţă de 63 de metri pătraţi. Un apartament de două camere costă între 127.800 şi 185.640 de euro, la arii curpinse între 80 şi 103 metri pătraţi.

La trei camere, preţurile variază între 182.070 şi 221.340 de euro pentru suprafeţe situate în intervalul 98 - 142 metri pătraţi. Spaţiile de parcare la suprafaţă costă 4.760 de euro unitatea, iar la cele din subsol preţul este 10.710 euro. Livrarea se va face în mai multe etape: decembrie 2008, iunie 2009 şi octombrie 2009.

Obor Towers este un ansamblu de 125 de locuinţe, distribuite în două blocuri cu regim de înălţime P+10, respectiv P+14 etaje.

În decembrie 2009 vor fi livrate 31 de garsoniere cu suprafeţe cuprinse între 64 şi 72 de metri pătraţi, 67 de apartamente de două camere cu arii minime de 83 de metri pătraţi şi maxime de 101 metri pătraţi, 22 de locuinţe cu trei camere şi minimum 115 metri pătraţi şi cinci unităţi de patru camere de maximum 185 de metri pătraţi.

Preţurile variază între 108.433 de euro pentru cea mai mică garsonieră şi 390.150 pentru cel mai mare apartament de patru camere. Locul de parcare se plăteşte separat şi costă 17.850 euro inclusiv TVA. Termenul de finalizare pentru Obor Towers este decembrie 2009.

MOD DE CONTRACTARE

La Rose Garden există două modalităţi de plată, ambele cu un avans de 20% din suma totală. Restul de 80% se poate achita fie în întregime la final, fie în şase rate ulterioare.

"Varianta cu plata unei singure tranşe de 80% la final este recomandată celor care apelează la credit ipotecar, pentru că la final avem cadastrul şi actele necesare la bancă şi se poate lua credit", spun reprezentanţii Colliers International, agent exclusiv al proiectului.

La Obor Towers există trei modalităţi de plată, toate presupunând plata unei taxe de rezervare de 3.000 de euro. Două dintre variante implică un avans de 25% şi apoi fie plata unei singure tranşe de 75% la predare-primire, fie achitarea a două sume, 35% în stadiul "la roşu" şi 40% la predare-primire.

Ce mai poţi alege?

LOCUINŢE VECHI

Blocurile vechi din Obor sunt construite între 1960 şi 1986. Unele dintre cele mai recente clădiri de locuinţe "comuniste" sunt cele de pe Calea Moşilor. Acestea au luat locul cartierului vechi, împărţind artera în două secţiuni diferite din punctul de vedere al arhitecturii şi făcând dispărute locuri cunoscute în întregul Bucureşti, precum restaurantul Odobeşti.

O garsonieră într-un bloc de 10 etaje costă în medie 76.500 de euro. Un apartament de două camere într-un bloc de cărămidă de patru etaje, situat în apropierea gării Obor, costă 110.000 de euro, preţul mediu la acest tip de unitate locativă fiind 115.000 euro.

La trei camere costul minim este 100.000 euro, iar un apartament de patru camere cu două băi, situat în zona Primăriei sectorului 2, poate ajunge să coste şi 208.000 euro.

"Pe străzile adiacente Pieţei Obor există şi vile vechi, care se comercializează la un preţ orientativ de 2.000 de euro pe metru pătrat. În ceea ce priveşte terenurile pretabile construirii de locuinţe unifamiliale sau duplexuri, acestea sunt destul de puţine în zonă", explică Mihai Avasiloaei, broker Gala Invest, membru Premier Business Group.

Povestea cartierului tău

Piaţa Obor era cunoscută în tot Bucureştiului pentru preţurile mici. Pensionari din toate colţurile Capitalei veneau aici şi îşi umpleau cărucioarele pe rotile cu zarzavaturi. Astăzi vechea piaţă a dispărut, iar în locul ei va fi ridicat un mall. La parterul centrului comercial va fi amenajată noua piaţă Obor. Rămâne de văzut dacă preţurile vor fi în continuare cele mai mici din Bucureşti.

Comercianţii însetaţi, dar şi cumpărătorii obosiţi de atâta mers puteau să se oprească, până anul trecut, la terasele amenajate în jurul pieţei, pentru bere şi mici. Atmosfera specială a locului a fost surprinsă şi de Gică Petrescu, într-una din melodiile sale. "Într-o crâşmă din Obor/Să-mi scriu când o fi momentul/Cu vin roşu testamentul/Uite-aşa aş vrea să mor", cânta maestrul.

Oborul nu a fost însă întotdeauna un loc al comerţului şi veseliei. În urmă cu peste 300 de ani, aici erau schingiuiţi cei certaţi cu legea. Diferite părţi din corpurile răufăcătorilor erau tăiate, în funcţie de tipul infracţiunii înfăptuite, şi apoi expuse pentru a intimida pe cei care ar fi dorit să se apuce de fărădelegi.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite