Litoralul ţărilor islamice, paradisul chilipirurilor imobiliare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Instabilitatea politică este însă riscul major de care orice investitor trebuie să ţină cont atunci când are în vedere ţări precum Egiptul sau Turcia Preţuri mult mai mici decât

Instabilitatea politică este însă riscul major de care orice investitor trebuie să ţină cont atunci când are în vedere ţări precum Egiptul sau Turcia

Preţuri mult mai mici decât în România, peisaje exotice şi o climă favorabilă în cea mai mare parte a anului. Acestea sunt principalele avantaje luate în considerare de cei interesaţi de achiziţionarea unei case de vacanţă într-o ţară islamică. Ele nu sunt însă de ajuns pentru a garanta profitabilitatea pe termen lung a unei astfel de investiţii. O serie de elemente particulare creionează potenţialul specific al unor ţări precum Egipt, Turcia sau Tunisia.

Paul Winder, project manager în cadrul companiei imobiliare britanice The Right Move Abroad
(TRMA), menţionează Egiptul şi Turcia ca fiind printre pieţele cu un potenţial deosebit în ceea ce priveşte investiţiile străine pe segmentul de second home. "Vânzările de proprietăţi în afara ţării de origine cresc vertiginos, şi aceasta nu doar ca investiţie, ci şi în scopul achiziţiei celei de-a doua case, a unei locuinţe de vacanţă sau permanente", subliniază acesta.

Egiptul, o ţară încă nesigură

Potrivit lui Ninel Peia, preşedintele Peia Group, preţurile mici ale locuinţelor din Egipt - datorate forţei de muncă şi materialelor de construcţie ieftine - reprezintă principalul avantaj al pieţei rezidenţiale locale. Spre exemplu, o garsonieră de 49,5 metri pătraţi poate fi achiziţionată în cadrul complexului Regency Continental II din oraşul egiptean Hurghada cu circa 30.000 de euro, potrivit datelor TRMA.

În urma unui simplu calcul, reiese un preţ de circa 600 de euro pe metru pătrat pentru o casă de vacanţă într-o staţiune de la Marea Roşie. În comparaţie, metrul pătrat al unei locuinţe de pe litoralul românesc poate costa mai mult decât dublu, ajungând la circa 1.400 de euro.

Acest avantaj financiar evident oferit de piaţa egipteană nu este însă singurul aspect demn de luat în calcul de un cumpărător român. În opinia lui Ninel Peia, achiziţia unei case în Egipt nu este o investiţie recomandabilă. Aceasta, în primul rând pentru că este vorba de o ţară prea îndepărtată, ceea ce îngreunează procesul de administrare a proprietăţii. În al doilea rând, subliniază omul de afaceri român, "Egiptul nu este o ţară sigură" - fapt ce ar trebui, teoretic cel puţin, să-i scadă atractivitatea în ochii potenţialilor cumpărători.

Cu totul altfel stau lucrurile în cazul Turciei, o ţară cu un masiv potenţial de creştere a pieţei imobiliare. Potrivit analistului autohton Artur Silvestri, mărimea şi dezvoltarea economică intensă sunt principalele atuuri ale acestei pieţe. De altfel, la ora actuală, precizează acesta, Turcia este unul dintre competitorii majori ai României la capitolul dezvoltare imobiliară.

Turcia, atractivă pentru revânzare şi închiriere

Ninel Peia este de părere că cea mai rentabilă investiţie pe piaţa turcească ar fi achiziţia unei case de vacanţă pe litoral. (Există însă o condiţie: respectiva locuinţă să poată fi închiriată în regim hotelier, prin intermediul unei companii de administrare a proprietăţii.)

Pentru a ilustra atractivitatea unei astfel de achiziţii, preşedintele Peia Group aduce exemplul unei vile cu trei dormitoare, cu un teren de 3-400 metri pătraţi, ce poate fi achiziţionată pe coasta Antaliei la un preţ de 200-250.000 de euro. În afară de venitul rezultat din închiriere (circa 5.000 de dolari pe an), deloc de neglijat este creşterea în timp a valorii unei astfel de proprietăţi - aceasta pentru că, potrivit aprecierii lui Peia, preţurile pe acest segment se vor majora cu siguranţă în perioada următoare.

Nu doar litoralul turc este însă atractiv din punctul de vedere al unui investitor. Potrivit reprezentanţilor The Right Move Abroad, Istanbulul reprezintă de asemenea o variantă cât se poate de rentabilă. La ora actuală, guvernul local estimează o cerere de două milioane de unităţi locative pe piaţa din Istanbul. Acestora li se adaugă cei peste 700.000 de noi rezidenţi, care vin anual în oraş. Combinate, aceste două componente ale cererii de locuinţe ilustrează un potenţial semnificativ de creştere în primul rând pe segmentul închirierilor, dar şi în cazul achiziţiilor pentru revânzare.

Tunisia, viitorul Dubai

Şi în Tunisia achiziţiile în scopuri speculative par să fie principalul motiv pentru care merită să investeşti pe această piaţă. Un aspect la fel de important îl reprezintă însă şi posibilitatea de închiriere a locuinţelor în sezonul estival.

Potrivit specialiştilor, cea mai bună achiziţie din Tunisia o reprezintă segmentul proprietăţilor rezidenţiale de lux. "Piaţa este în plină dezvoltare, iar achiziţiile de acum vor aduce randamente mult mai bune decât cele din România", a declarat Andrei Apetrei, CEO Quantum Consulting & Management. În capitala Tunisiei, Tunis, un penthouse în apropiere de plajă, cu o suprafaţă locuibilă de 300 de metri pătraţi, costă 600.000 de euro. Deşi suma poate părea mare, cu aceiaşi bani, în Bucureşti nu poţi achiziţiona o unitate similiară nici măcar în zonele periferice.

Cea mai căutată destinaţie de vacanţă de pe litoralul tunisian, oraşul Sousse, este o altă locaţie potrivită pentru investiţii. În al treilea mare oraş al Tunisiei, un apartament nou cu două camere şi vedere la mare costă numai 30.000 de euro. Cu aceeaşi sumă, în Bucureşti poţi achiziţiona doar o jumătate dintr-o garsonieră, care costă aproximativ 60.000 de euro. În Sousse însă, cu suma plătită pentru garsoniera bucureşteană, poţi achiziţiona o vilă cu patru dormitoare, la doar 700 de metri distanţă de plajă. Pe lângă potenţialul turistic al ţării oferit de deschiderea la Marea Mediteraneană, Tunisia beneficiază şi de o infrastructură bine pusă la punct. Lucruri care au permis investitorilor să înceapă o serie de proiecte noi şi astfel să transforme o simplă destinaţie turistică într-o piaţă imobiliară promiţătoare. "Peste cinci-zece ani, Tunisia va deveni noul Dubai", spune Apetrei.

Egiptul a suferit atacuri teroriste pe teritoriul naţional, în care şi-au pierdut viaţa un număr de cetăţeni străini. Deşi, din punctul de vedere al criminalităţii, este considerat o ţară sigură, este recomandată evitarea zonelor în care nu sunt prezente forţele de ordine şi, în general, a locurilor aglomerate.

Pericolul atentatelor teroriste din Turcia a crescut în ultimii ani, în acestea fiind implicate atât organizaţii teroriste internaţionale, cât şi locale. În general, atacurile au drept ţintă obiective religioase, politice, bancare, dar şi staţiuni balneare, fapt îngrijorător pentru turişti.

Trend imobiliar

Tunisia este o ţară cu un nivel scăzut al criminalităţii. În ultima perioadă, se înregistrează totuşi, destul de frecvent, furturi ale documentelor de călătorie şi ale bunurilor personale, chiar şi din camerele de hotel sau de pe plajele păzite. Se recomandă evitarea zonelor aglomerate sau care nu beneficiază de prezenţa forţelor de ordine.
Sursa: MAE

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite