Investiţia momentului, sudul Capitalei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Specialiştii estimează că până la sfârşitul anului 2008 preţurile terenurilor din această zonă vor creşte cu 25-30% Până în prezent, nordul Capitalei s-a situat pe primul loc în

Specialiştii estimează că până la sfârşitul anului 2008 preţurile terenurilor din această zonă vor creşte cu 25-30%

Până în prezent, nordul Capitalei s-a situat pe primul loc în topul preferinţelor cumpărătorilor de teren. Acest fapt a condus însă la o creştere fără precedent a preţului fiecărui metru pătrat. În acest context, atenţia investitorilor a început să se orienteze tot mai mult către zona de sud a Bucureştiului.

Puţin exploatat din punct de vedere imobiliar, sudul nu oferă cumpărătorilor doar avantajul accesului la loturi ample. "Creşterea preţurilor în sectorul imobiliar în partea de nord a oraşului şi, într-o măsură mai redusă, în celelalte zone a determinat orientarea spre sudul Bucureştiului", subliniază Răzvan Julea, project manager în cadrul departamentului rezidenţial DTZ Echinox. Se impune însă un avertisment: odată cu această atenţie sporită acordată terenurilor din sud, fie ele în interiorul sau în afara oraşului, şi acestea se vor scumpi considerabil.

Evoluţia este cât se poate de previzibilă, căci, explică Monica Marin, Partner Manager EuroMetropola, intrarea unei zone în atenţia investitorilor face ca proprietarii de terenuri să devină capricioşi. Aceştia nu mai acceptă orice ofertă de preţ, tocmai pentru că intuiesc potenţialul zonei respective.

La ora actuală, Bucureştiul este puternic debalansat de preţurile mari din nord. Aici, metrul pătrat de teren poate costa şi până la de 7-10 ori mai mult decât în sud, subliniază Iulian Minciu, PR Manager Eurohouse. Acesta precizează că, în anumite zone din nord, terenurile cu destinaţie rezidenţială se pot tranzacţiona chiar şi cu 5.000 de euro pe metru pătrat, în timp ce, în sud, valoarea aceleiaşi suprafeţe se încadrează între 400 şi 800 de euro.

O diferenţă notabilă se menţine şi dacă luăm în considerare preţurile terenurilor din localităţile limitrofe din nord şi sud. În primul caz, Monica Marin indică o medie de 40-300 euro/mp; în cel de-al doilea, datele CBRE Eurisko arată o valoare de 15-100 euro/mp.

Extravilanul din sud, cu până la 100% mai scump

În ceea ce priveşte ratele anuale de creştere a preţurilor, observăm că cei doi poli ai Capitalei înregistrează evoluţii similare. Astfel, potrivit lui Minciu, terenurile din sud s-au scumpit şi cu 50% anul trecut, pe fondul orientării investitorilor spre aceste tipuri de proprietăţi. Pe de altă parte, arată Monica Marin, în zona de nord a oraşului, preţurile au crescut cu circa 60%. În ambele cazuri, rata de creştere pentru localităţile limitrofe a ajuns chiar şi la 100% în anumite zone, tocmai datorită faptului că în afara oraşului se găsesc cele mai ieftine proprietăţi.

Preţurile mici şi existenţa unor loturi ample la vânzare sunt cele două motive majore pentru care "sudul este una dintre ariile care vor cunoaşte în următorii doi-trei ani o puternică dezvoltare şi pe segmentul rezidenţial", potrivit lui Minciu. Dezvoltarea zonei de sud este, cel puţin declarativ, prezentă pe agenda autorităţilor. Construcţia unui aeroport internaţional, a şoselei de centură sau revitalizarea proiectului canalului Dunăre-Bucureşti sunt câteva obiective majore ale municipalităţii.

Ochiul specialistului

Lansarea sau relansarea a numeroase proiecte în zonă (precum construcţia unui aeroport internaţional, a şoselei de centură sau revitalizarea proiectului canalului Dunăre-Bucureşti) va conduce la o majorare a preţurilor.

Avansul acestora va fi unul considerabil, estimându-se chiar un nivel de 1.200 de euro pe metru pătrat până în decembrie 2008.

Toate aceste cifre se traduc într-un câştig de aproximativ 25-30%, în cazul unei eventuale revânzări a terenului achiziţionat în sudul Capitalei.

Iulian Minciu
PR Manager Eurohouse

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite