Epava, rampă de lansare pentru ansambluri rezidenţiale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Faleza din apropierea vaporului eşuat cu peste patruzeci de ani în urmă este acum o importantă zonă de dezvoltare imobiliară a Costineştiului. Dezvoltatorii speră ca infrastructura şi

Faleza din apropierea vaporului eşuat cu peste patruzeci de ani în urmă este acum o importantă zonă de dezvoltare imobiliară a Costineştiului. Dezvoltatorii speră ca infrastructura şi portul turistic, ambele în fază de proiect deocamdată, să fie un adevărat magnet pentru clienţi

Costineştiul, renăscut din propria cenuşă

Ploile abundente din toamna anului 2005 au făcut lacul Costineşti să se reverse în mare. Pagubele materiale au fost însemnate, au existat şi victime omeneşti. Agenţii imobiliari locali spun însă că piaţa imobiliară nu a avut de suferit în urma catastrofei.

Zvonurile dădeau ca sigură acum trei ani o cădere a preţurilor pe piaţa imobiliară din Costineşti. "Au fost informaţii eronate, conform cărora inundaţiile au scăzut preţurile. Acest lucru nu este adevărat. În foarte scurt timp s-a remediat totul.

Din contră, preţurile au crescut, pentru că zona a fost reconstruită. Casele care au căzut au fost cele din chirpici, cele bătrâneşti, nu construcţiile noi. Nouă ne-ar fi convenit să scadă preţurile, pentru că am fi vândut mai mult. Nici informaţia conform căreia nu s-au mai făcut tranzacţii în urma acelor evenimente nu a fost adevărată", spune Mariana Gâtiţă, manager al agenţiei imobiliare Arcada Euro.

PRETURI ȘI DOTARI

Cele mai importante zone ale Costineştiului sunt, din punct de vedere imobiliar, Epava, Forum şi CEC. Primăria Costineşti are în proiect realizarea infrastructurii şi a unui port turistic în zona de nord, unde se află şi epava, investiţie estimată la opt milioane de euro, dar şi reabilitarea ţărmului pe trei kilometri de-a lungul plajei.

Agenţii imobiliari speră ca aceste demersuri să transforme zona, acum străbătută de drumuri de pământ, într-una şi mai atractivă pentru clienţi.

Staţiunea de pe malul Mării Negre este şi în prezent căutată de amatorii de terenuri sau locuinţe de vacanţă, spre deosebire de alte localităţi de pe litoral, oarecum afectate de regresul general. "Noi avem mai multe puncte de lucru: 2Mai - Vama Veche, Mangalia, Eforie Nord, Costineşti. Tranzacţiile pe care le-am făcut în Costineşti au acoperit toate cheltuielile noastre, de la toate celelalte puncte de lucru", explică Mariana Gâtiţă.

Unul dintre proiectele din zona Epava este Sea View Residence, construit şi promovat de compania Romdeals Properties. "Cei mai mulţi dintre clienţii noştri sunt străini, care cumpără off-plan. Noi ne ghidăm în dezvoltarea afacerii pe conceptul de "apart-hotel" şi străinii sunt obişnuiţi cu un astfel de sistem.

Vorbim despre cumpărarea unei locuinţe pe care clientul să o folosească în interes propriu atât cât doreşte şi în restul timpului să o lase în grija firmei noastre, pentru administrare şi spre închiriere.

În unele cazuri, chiria acoperă rata creditului pe care clientul l-a făcut pentru a achiziţiona apartamentul respectiv", spune Răzvan Satnoianu, CEO Romdeals.

Ansamblul va conţine, la 30 august 2009 - data finalizării, două blocuri cu patru etaje şi un total de 48 de apartamente, dintre care 28 garsoniere şi câte 10 apartamente de două şi trei camere. O garsonieră costă între 57.000 şi 68.000 de euro, la suprafeţe cuprinse între 66 şi 69 metri pătraţi.

Cele mai scumpe sunt situate în blocul din faţa mării. Apartamentele de două camere costă între 79.000 şi 94.950 de euro, iar cele de trei camere între 119.000 şi 127.500 de euro, la o suprafaţă de 120 metri pătraţi.

Toate locuinţele au terase, cu arii cuprinse între 12 şi 13,5 metri pătraţi. Printre facilităţi se numără o piscină comună, spaţii verzi şi un club de joacă pentru copii. Locurile de parcare se vând separat, la preţul de 9.000 de euro bucata. Conform dezvoltatorului, în zonă există canalizare, apă curentă şi curent electric.

"Maria" este un alt ansamblu din zona Epava. Blocul cu trei scări şi patru etaje va conţine 43 de garsoniere şi apartamente cu două şi trei camere. Cea mai ieftină locuinţă este o garsonieră cu o suprafaţă construită de 42 metri pătraţi, inclusiv balcon şi părţi comune, care costă 55.000 de euro. Cel mai scump apartament are trei camere, o suprafaţă de 114 metri pătraţi, cu părţi comune şi terase incluse, şi un preţ de 165.000 de euro.

Parcarea nu este inclusă în preţul apartamentului. Pe piaţa rezidenţială din Costineşti a apărut în ultima perioadă tendinţa clienţilor de a cumpăra apartamente deja finalizate. "Clienţii nu mai achiziţionează locuinţe noi din fază de proiect, ci vor să vadă finisajele.

Foarte mulţi cumpărători au fost nemulţumiţi în trecut de calitatea finisajelor", spune Mariana Gâtiţă. Un astfel de proiect, finalizat în august 2008, conţine 36 de apartamente, dintre care 10 garsoniere şi 26 de locuinţe cu două camere.

Ca facilităţi, blocul oferă terasă la nivelul superior şi piscină. De asemenea, există o parcare împrejmuită de 1.400 metri pătraţi. Clădirea are două intrări şi două lifturi. Preţul mediu pe metrul pătrat este 1.190 de euro, iar suprafeţele variază între 36 metri pătraţi la garsoniere şi 143 metri pătraţi la apartamentele de două camere.

Mod de contractare

"Apartamentele se pot achiziţiona pornind de la un avans de 10.000 EURO. Avem foarte multe variante de plată disponibile", spun reprezentanţii Romdeals. În general, la ansamblurile din Costineşti, se achită în avans de 30% şi restul de 70% la predare, prin resurse proprii sau credit.

Ce mai poţi alege?

LOCUINŢE VECHI

În Costineşti există numai două blocuri de locuinţe vechi, construite cu 40 de ani în urmă, care au fost ale Biroului de Turism pentru Tineret. Aceste clădiri, cu apartamente de două camere, au fost ridicate înainte de 1989 pentru cei care lucrau în staţiune. Un astfel de apartament costă acum 60.000 de euro.

Un alt segment al pieţei de locuinţe vechi este reprezentat de case. Acestea sunt vândute de proprietarii care se mută în alte zone ale ţării, din motive personale.

Preţurile încep de la 60.000 de euro pentru o locuinţă mansardată, iar vilele ridicate în anii "90 -2000 pot ajunge la 800.000 de euro pentru suprafeţe de 350 de metri pătraţi pe nivel şi un regim de înălţime de parter şi cinci etaje. Terenuri disponibile construcţiei de locuinţe unifamiliale, dar şi destinate unor proiecte imobiliare de mai mari dimensiuni sunt din belşug în nordul Costineştiului.

Preţurile pornesc de la 200 de euro pe metrul pătrat pe primul rând de loturi, cel situat cel mai aproape de mare. Metrul pătrat costă între 130şi 150 de euro pe al doilea rând, iar pe al treilea costurile scad până la suma de 100 de euro pe metrul pătrat. Suprafeţele variază între 500 şi 1.000 de metri pătraţi. Investitorii care achiziţionează teren pentru a dezvolta un hotel sau un ansamblu rezidenţial preferă loturi de aproximativ 2.000 de metri pătraţi, pentru că au nevoie şi de locuri de parcare şi de piscină pentru clienţi.

Povestea cartierului tău

Vaporul Evangelia a eşuat în anii "60 în apropiere de Costineşti. Gurile rele spun că Aristotel Onassis, faimosul armator grec şi proprietar al vasului ce urma să devină simbolul staţiunii, ar fi "comandat" eşuarea intenţionat, pentru încasarea banilor din asigurare.

Localnicii spun că vaporul era încărcat cu portocale, care au inundat plaja după ce vasul a eşuat. Aceeaşi poveste ţi-o spun însă şi locuitorii din Vama Veche, unde de asemenea se află o epavă.

Obeliscul, unul din simbolurile Costineştiului, alături de Epavă, a fost dărâmat de viitura de acum trei ani. Zona afectată a fost în întregime refăcută şi un nou monument, de două ori mai înalt, a fost ridicat pe locul celui vechi. A fost construit şi un canal care leagă lacul de mare, pentru a prelua apele în eventualitatea unei alte inundaţii.

Denumirea staţiunii provine de la un general, Emil Costinescu, carea a cumpărat de la Vasile Kogalniceanu, fiul lui Mihail Kogalniceanu, o suprafaţă de teren foarte aproape de mare, pe care, ulterior, a colonizat-o cu etnici germani.

În 1896, generalul Costinescu a încheiat o întelegere verbală de arendare a moşiei, prin care fiecare familie de colonişti primea 5.000 metri pătraţi, care în 20 de ani urma să treacă în proprietetea arendaşilor. Coloniştii germani au părăsit Costineştiul în 1940, şi zona a fost repopulată cu români din Cadrilater.

Economie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite