Colliers, o afacere de 30 milioane dolari pe an

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Compania de consultanţă imobiliară Colliers Internaţional estimează o cifră de afaceri de peste 30 milioane de dolari în 2007, în creştere cu 100% faţă de anul precedent. Aceste cifre,

Compania de consultanţă imobiliară Colliers Internaţional estimează o cifră de afaceri de peste 30 milioane de dolari în 2007, în creştere cu 100% faţă de anul precedent. Aceste cifre, anunţă compania, îi plasează pe primul loc din piaţă, cu o cotă de aproximativ 40%. "Piaţa de consultanţă imobiliară s-a dublat în 2007, urmând să treacă de 50 milioane de euro până la finele anului.

Biroul din România este pe primul loc şi în clasamentul birourilor Colliers din regiune, iar la nivel mondial ocupă unul dintre primele cinci locuri din punct de vedere al productivităţii", a declarat directorul companiei, Bogdan Georgescu. Valoarea totală a tranzacţiilor în care Colliers a fost implicată în 2007 se ridică la două miliarde de euro, în timp ce valoarea proprietăţilor evaluate depăşeşte trei miliarde euro.

Colliers Internaţional este un parteneriat de companii de consultanţă imobiliară ce operează prin 240 birouri în 51 de ţări. Partenerul principal este Colliers Macaulay Nicolls Inc. (CMN) cu sediul în Vancouver, Canada. În Europa Centrală şi de Est, Colliers Internaţional furnizează servicii în România, Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria, Rusia, Ucraina, Bulgaria, Serbia şi Muntenegru. (Ionuţ Morariu)

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite