Cinematograful, arma secretă din războiul mallurilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lipsa locurilor de petrecere a timpului liber în marile oraşe din România aduce la putere centrele comerciale care au pariat pe entertainment. Peste 50% din vizitatori calcă pragul unui mall

Lipsa locurilor de petrecere a timpului liber în marile oraşe din România aduce la putere centrele comerciale care au pariat pe entertainment. Peste 50% din vizitatori calcă pragul unui mall doar pentru a viziona un film

Malluri în faliment. O previziune sumbră tot mai des clamată în ultima perioadă de specialiştii pe retail. Unele proiecte de centre comerciale anunţate nu vor fi finalizate niciodată, altele vor fi ocolite de vizitatori. Şi nu doar din cauza saturaţiei pieţei, ci şi pentru că, pur şi simplu, nu toate tipurile de mall vor avea lipici la români.

Bătălia se anunţă aşadar una aprigă: developerii vor trebui să se arate ingenioşi în alegerea şi combinarea principalelor puncte de atracţie pentru a-şi atrage numărul optim de vizitatori.

"Există foarte multe proiecte de centre comerciale anunţate pentru oraşele mari din România, însă este evident că nu toate proiectele vor fi de succes", subliniază Andrei Văcaru, senior consultant Jones Lang LaSalle. De aceeaşi părere este şi Reuven Havar, CEO al Africa Israel Europe, unul dintre developerii de top de pe piaţa românească de retail. Deşi strategia de investiţii a grupului este în mod clar concentrată pe centre comerciale, atât în Bucureşti, cât şi în provincie, Havar este conştient de faptul că succesul pe acest segment nu va fi unul necondiţionat - aceasta mai ales în condiţiile unei concurenţe acerbe.

Vizionarea unui film, activitatea preferată a vizitatorilor

Care sunt, în acest context, ingredientele succesului unui centru comercial? Dincolo de locaţie, punctul zero al oricărui mall de renume, partea de divertisment are o influenţă decisivă. Ca urmare a puterii de cumpărare scăzute a românilor, componenta de entertainment joacă un rol foarte important, este de părere Georgiana Andrei, retail broker Colliers International. "Dintre toate ancorele pe acest segment, aş spune că cinematograful este cel mai reprezentativ", adaugă aceasta.

La rândul său, Ibrahim Paskoy, CEO al Anchor Group, consideră că cinemaul este unul dintre cele mai importante atuuri de care dispune un centru comercial în atragerea unui număr crescut de vizitatori. Potrivit reprezentantei Colliers, acest element este cu atât mai important în provincie, unde săli de cinema la standarde moderne sunt o raritate. Cererea din partea consumatorilor din marile oraşe este însă una semnificativă.

Nici în Capitală importanţa cinematografului nu este de neglijat. Potrivit unui studiu asupra profilului vizitatorilor City Mall, 54% din repondenţi au indicat vizionarea unui film ca una dintre activităţile desfăşurate frecvent în cadrul centrului comercial.

Nu toate proiectele vor putea include un cinematograf

Prezenţa cinematografului se anunţă a fi decisivă pentru succesul unui centru comercial cu atât mai mult cu cât nu toate mallurile îşi vor putea permite includerea unui asemenea element. "Ţinând cont de faptul că numărul operatorilor prezenţi pe acest segment este limitat, ei cu siguranţă nu vor putea acoperi toate proiectele din fiecare oraş", subliniază Georgiana Andrei. Acesta este şi motivul pentru care cinemaul va fi un important avantaj competitiv în faţa concurenţei.

Din acest punct de vedere, a lansa un centru comercial în interiorul unui oraş mare, cu atât mai mult într-o capitală, fără a include un astfel de element de entertainment - în condiţiile în care concurenţa sigur nu l-a neglijat - reprezintă un compromis periculos pentru dezvoltatori.

Ibrahim Paskoy subliniază că, deşi în alte ţări există proiecte ce nu includ un cinema, acestea reprezintă mai degrabă cazuri speciale, nişte excepţii de la regulă. De obicei, astfel de malluri sunt lansate în afara oraşelor mari, de peste 300.000 de locuitori, şi sunt special concepute astfel încât să-şi atragă vizitatorii prin alte elemente. Cum însă la noi majoritatea dezvoltatorilor de malluri caută să-şi plaseze proiectele cât mai aproape de centru, cinemaul devine un imperativ.

Paralelă cu pieţele internaţionale

Potrivit lui Andrei Văcaru, piaţa românească este deosebit de atractivă tocmai datorită potenţialului său neexploatat. Ca mărime, ţara noastră este a doua piaţă în Europa Centrală şi Balcani, după Polonia.

România se situează însă pe ultimul loc în Europa din punctul de vedere al suprafeţei medii de spaţii comerciale pe cap de locuitor. Cumulate, aceste două caracteristici ale pieţei au permis României să urce pe locul şase în topul preferinţelor retailerilor internaţionali. Dintre aceştia, majoritatea iau în vizor piaţa autohtonă: "Tot mai mulţi se uită la o extindere, nu doar în Bucureşti şi în oraşele mari, dar şi în cele cu până la 100.000-150.000 de locuitori", subliniază reprezentantul Jones Lang LaSalle.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite