Cât de mult mai poţi negocia acum preţul unei case

Declinul pieţei imobiliare a făcut ca diferenţa dintre preţul de strigare, specificat de proprietar în anunţ, şi cel final al unei locuinţe să fie chiar şi de 25%. Cumpărătorul de case a devenit un bun negociator. El nu mai este dispus să plătească atât cât i se cere, însă nici proprietarii nu mai ţin de preţ ca în anul 2008.

Proprietarii de unităţi locative nu sunt nevoiţi doar să reducă preţurile în această perioadă, dar şi să „se târguiască" şi să renunţe până la un sfert din valoarea cerută iniţial.

Citiţi şi:

Piaţa imobiliară din România este „rece”

Prin urmare, dacă vă înarmaţi cu răbdare şi putere de negociere, aveţi şanse mari să obţineţi un preţ de achiziţie al proprietăţii dorite semnificativ mai mic decât cel cerut de proprietarul acesteia. Mai mult, pentru cumpărători, sunt de preferat negocierile directe cu proprietarii, fără intermediari şi fără comisioanele percepute de aceştia în cadrul întâlnirilor dintre cele două părţi.

Garsonieră: preţ cu 15% mai mic decât cel afişat

Garsonieră de vânzare, suprafaţa de 40 de metri pătraţi, îmbunătăţiri, cu loc de parcare, preţ 45.000 de euro fix, telefon 0722... Sunăm la numărul de telefon indicat, ne răspunde un domn care, spre mulţumirea noastră, este chiar proprietarul locuinţei, ceea ce înseamnă că negocierea poate fi una directă şi nu prin intermediul unui agent imobiliar.

Oferta noastră vine rapid: 37.000 de euro cash mâine. Proprietarul ezită, apoi începe să ne povestească despre investiţiile realizate în locuinţă în ultimii ani. Poziţia noastră este însă una clară, în sensul că, în astfel de situaţii, este destul de uşor să invocăm faptul că respectivele îmbunătăţiri nu pot fi un motiv care să justifice un preţ mai mare, deoarece ele ţin de gust, iar orice nou proprietar poate proceda la reamenajarea locuinţei după achiziţie, astfel că investiţia anterioară, a fostului proprietar, se cam pierde.

După aproximativ cinci minute de conversaţie, proprietarul acceptă preţul oferit şi stabilim o întrevedere pentru după-amiază cu scopul de a discuta detaliile tranzacţiei. Următorul anunţ selectat se referă la un apartament cu două camere localizat în cartierul Colentina, zona Doamna Ghica. Locuinţa are 62 de metri pătraţi şi, potrivit anunţului de vânzare, „se vinde complet mobilată şi utilată", la un preţ de 67.000 de euro negociabil. Repetăm scenariul anterior, sunăm la numărul de telefon ataşat anunţului şi oferim 57.000 de euro cash.

La fel ca în cazul precedent, proprietarul invocă investiţia pe care a suportat-o prin reamenjarea locuinţei, lucru care, din nou, nu ne convinge să oferim mai mult. După câteva minute în care proprietarul a încercat să ne convingă că apartamentul este „dotat şi mobilat ultramodern", timp în care noi i-am reptat într-un mod amabil că termenul de „ultramodern" este unul subiectiv, acesta a acceptat preţul oferit.

Urmând planul iniţial, acela de a constata un preţ cât mai aproape de cel real pentru fiecare tip de locuinţă în parte, am ajuns la următorul apartament de pe lista noastră: cel cu trei camere. Locuinţa aleasă este situată în cartierul bucureştean Militari, are o suprafaţă de 70 de metri pătraţi, două băi, loc de parcare şi boxă la subsolul blocului. Preţul specificat în anunţ este de 72.000 de euro.

La telefon ne răspunde o doamnă, proprietara casei, care ne prezintă, într-un tablcou de ansamblu, avantajele ofertei sale, începând de la localizarea acesteia în proximitatea mijloacelor de transport şi a centrelor comerciale şi continuând cu starea locuinţei şi faptul că este un apartament bine întreţinut, amenajat „cu gust".

Din nou, suntem direcţi: 65.000 de euro oferta noastră, cu banii cash chiar a doua zi. Doamna ne refuză amabil şi ne spune că are mai multe oferte pe care le analizează în acelaşi timp, oferte care o depăşesc pe a noastră. Greu de crezut, dacă avem în vedere că anunţul a fost postat în urmă cu două zile şi, potrivit statisticilor, o locuinţă stă la vânzare, în actualul context economic, chiar şi până la trei-patru luni.

Însă nici nu putem contrazice afirmaţia. Timpul trece şi proprietara pare hotărâtă să nu cedeze. Treptat, încercăm să ne retragem din conversaţie, interlocutoarea noastră simte asta şi, aşa cum poate trebuia anticipat, vine şi întrebarea care reprezintă, de fapt, un accept: „când puteţi plăti?". Noi ne manifestăm disponibilitatea începând chiar cu a doua zi, iar discuţia se încheie în avantajul nostru.

Ne mutăm mâine şi plătim la anul

În cazul unei case pe pâmânt, ultimul tip de proprietate de pe lista noastră, ne-am hotărât să schimbăm strategia. Am selectat un anunţ, respectiv cel care prezenta o proprietate cu două etaje situată în Voluntari, finalizată în 2009, cu suprafaţa de 80 de metri pătraţi pe nivel şi un teren aferent de 350 de metri pătraţi, la un preţ de 90.000 de euro. 

De data aceasta nu am mai abordat proprietarul arâtându-ne disponibilitatea imediată de a achita cash, ci încercând să obţinem o amânare la plată.

Concret, l-am întrebat pe proprietar dacă ar fi de acord să plătim un avans de 45.000 de euro, urmând ca, timp de şase luni, să achităm lunar 1.000 de euro. Diferenţa ar fi urmat să fie achitată prin­tr-un credit bancar contractat ulterior.

Deşi ne aşteptam la un refuz din partea proprietarului, acesta, după câteva momente de stat pe gânduri, a acceptat oferta şi ne-a spus că decizia sa vine ca urmare a faptului că locuinţa a fost scoasă la vânzare încă din urmă cu cinci luni, la un preţ de 125.000 de euro, însă nici măcar un singur posibil client nu a fost interesat.